EXCLUSIV. Adrian Severin: „Lista cu agenți străini” a ajuns la CSAT la cererea președintelui Constantinescu

EXCLUSIV. Adrian Severin: „Lista cu agenți străini” a ajuns la CSAT la cererea președintelui Constantinescu

SURSĂ FOTO: Capital

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 11 iulie 2025, 23:21

Vineri, 11 iulie, a avut loc o nouă ediție a podcastului „Evenimentul Istoric”, moderată de jurnalistul Dan Andronic. Invitatul special al emisiunii a fost fostul ministru de Externe, Adrian Severin. Discuția a vizat unul dintre cele mai tulburi și controversate momente ale scenei politice post-decembriste. În prim-plan: misterioasa listă cu nume grele din politică și presă, acuzați de spionaj.

Vineri, 11 iulie, s-a difuzat o nouă ediție explozivă a emisiunii Evenimentul Istoric pe canalul de YouTube Hai România! Jurnalistul Dan Andronic l-a avut invitat pe Adrian Severin, într-o discuție care a aruncat lumină asupra unuia dintre cele mai controversate episoade post-decembriste: scandalul din 1997, când Adrian Severin și-a pierdut postul de Ministru de Externe. Atunci, Severin a declarat public că deține o listă cu jurnaliști, șefi de ziare, politicieni și lideri de partid acuzați de spionaj, o listă însă niciodată făcută publică.

Nume grele precum Dumitru Tinu, Petre Mihai Băcanu, Ion Iliescu, Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Viorel Sălăgean sau Ion Cristoiu au fost vehiculate în presă. Chiar și Corneliu Vadim Tudor a susținut că a intrat în posesia acestei liste. De unde a obținut Adrian Severin această listă? De la SIE sau de la președintele de atunci, Emil Constantinescu, care avea un interes strategic în destabilizarea coaliției de guvernare? Constantinescu a confirmat în repetate rânduri că deține și astăzi lista în seiful său, chiar confirmând numele lui Dumitru Tinu post-mortem.

Adrian Severin a povestit despre cum a luat naștere lista, care a fost un element central în disputa din CSAT

Lista a fost transmisă CSAT-ului în contextul în care președintele de la acea vreme, Emil Constantinescu, a solicitat personal elaborarea acesteia, după cum reiese din relatările lui Adrian Severin. Fostul ministru a menționat că numele incluse în document au fost oferite chiar de președinte sau de persoane din anturajul acestuia.

„În loc să facă asta, după vizitele acelea două pe care le-ați menționat și dumneavoastră, a ieșit în fața presei și a spus că îmi cere să îi dau eu o listă cu acele persoane. Era o cerere hai să îi zic așa glumeață, deoarece numele le aveam de la el, nu le aveam din altă parte sau de la oamenii care erau în preajma lui.

Bine, am făcut atunci o scrisoare în care am pus fenomenul, am explicat tot ceea ce se întâmplă și am anexat lista cu numele respective, după care m-a mai rugat el să pun niște nume pe lista respectivă, am pus și din numele acelea, pentru că am zis că dacă mi le-a dat era la fel de documentat ca și celelalte nume…”, a afirmat Severin în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube „HAI România!”.

Acesta a precizat că a redactat o scrisoare în care a descris fenomenul și a anexat lista cu persoanele respective. Ulterior, a fost rugat să mai adauge câteva nume, ceea ce a și făcut, considerând că sursa era la fel de informată.

Contextul politic și reacțiile din partid

Potrivit lui Adrian Severin, președintele Constantinescu nu a avut o intenție clară în ceea ce privește consecințele transmiterii listei. Speranța ar fi fost că, odată ajunsă în CSAT, problema va fi soluționată fără complicații.

„Nu a avut niciun scop, nu s-a gândit sau pur și simplu s-a gândit că el în CSAT va închide… eu nici astăzi nu cred că a fost ceva împotriva mea, dar s-a gândit el că poate așa și în CSAT se va închide treaba. Din păcate, în CSAT, cei care au fost împotriva mea au fost chiar cei din partidul meu”, a spus Severin oarecum amuzat.

El a mai susținut că opoziția față de el a venit chiar din interiorul propriului partid, iar susținerea președintelui nu a mai putut fi menținută sub presiunea formațiunii politice din care provenea.

Confirmarea președintelui Constantinescu

În timpul podcastului, Dan Andronic a făcut referire la un interviu acordat în 2006 de Emil Constantinescu, în care fostul președinte oferă propria versiune asupra evenimentelor.

El confirmă primirea și transmiterea listei către serviciile de informații, precum și faptul că presiunea politică a influențat deciziile luate ulterior.

„Era vorba despre o listă de agenţi străini. Aceasta a fost transmisă, la cererea mea, de către domnul Severin, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi, prin hotărârea acestuia, a fost dirijată către serviciile de informaţii intern şi extern. În mod firesc, pentru că pentru cunoscătorii realităţilor din lumea spionajului nu există alte dovezi decât schimbul de spioni.

Răspunsul a fost negativ, şi sigur că acea listă a devenit un document secret, pe care eu nu îl pot dezvălui. (…) Dar sub presiunea Partidului Democrat al cărui membru era, și care a amenințat inclusiv cu ieșirea din coaliția aflată la guvernare, nu am putut lua altă decizie”, a afirmat Constantinescu în acel interviu.

De asemenea, fostul președinte menționa că lista a devenit un document secret și că, din cauza presiunii politice, în special din partea Partidului Democrat, nu a putut lua o altă decizie.

Reacția lui Severin și relația cu colegii de partid

Adrian Severin a declarat că nu cunoștea acest interviu până la momentul prezentării lui în podcast, însă a confirmat că cele spuse de Constantinescu sunt în întregime corecte. El a făcut referire ulterior la Petre Roman, despre care susține că ulterior a înțeles realitatea situației, lucru care a dus la o relație încă apropiată cu acesta.

„Nu am cunoscut acest interviu, e prima oară când aflu de el, dar pot să spun că este absolut exact ceea ce a spus domnul președinte în textul pe care dumneavoastră îl citați. (…) Petre Roman s-a lămurit atuncea singur, de aia relațiile mele cu el sunt acuma foarte bune”, a afirmat Severin.

Discuția a continuat cu rememorarea unei afirmații făcute de Victor Babiuc, fost ministru al apărării, care ar fi spus:

„Dintre noi, cel care sigur nu vă vrea locul, este Severin, dar dacă cineva dintre noi este capabil să vi-l ia, este Severin”.

Severin a susținut că, în spatele opoziției manifestate împotriva sa, s-ar fi aflat Traian Băsescu.

„S-a dovedit că nu eu l-am semnat, că nu eram pe listă, că tot ce i s-a spus era o minciună, dar era o minciună plauzibilă… Nu știu dacă l-a liniștit această susținere a domnului Babiuc, dar cert este că atunci a fost împotrivă. În spatele lui însă a fost Traian Băsescu”, a conchis Severin.

Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.