S-a decis soarta lui Vlad Pascu! Decizia definitivă a magistraților
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin
Magistrații de la Judecătoria Mangalia au luat o decizie în ceea ce-l privește pe Vlad Pascu, cel care a ucis doi tineri în 2 Mai anul trecut. Decizia magistraților poate fi, însă, contestată.
Vlad Pascu rămâne în arest preventiv
Magistrații Judecătoriei Mangalia au hotărât să prelungească cu încă 30 de zile măsura arestului preventiv pentru Vlad Pascu, individul responsabil pentru accidentul de la 2 Mai din vara anului trecut.
Atunci, doi tineri și-au pierdut viața. Hotărârea instanței nu este însă definitivă și poate fi contestată într-un termen de 48 de ore de la pronunțare.
Avocatul lui Vlad Pascu a formulat cereri pentru înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură, însă acestea au fost respinse de către magistrați. În minuta instanței se specifică că arestul preventiv este legal și temeinic justificat. Pe fond, cererile apărătorului au fost respinse ca neîntemeiate.
“Constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Pascu Matei Vlad şi menţine arestarea preventivă a inculpatului arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023. Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate. Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpatului prin administraţia locului de deţinere. În baza art.275 alin.3 Noul Cod proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în minuta instanţei.

Vlad Pascu a condus sub influența substanțelor psihoactive
Evenimentul tragic a avut loc în data de 19 august 2023, când Vlad Pascu conducea un autoturism pe DN 39, iar în apropiere de 2 Mai, în jurul orei 5.25, a intrat într-un grup de pietoni. Astfel, doi tineri au decedat și alte trei persoane au fost rănite.
Ulterior accidentului, Pascu a părăsit locul faptei și a fost găsit de polițiști în Vama Veche. Ancheta a relevat că acesta se afla sub influența mai multor substanțe interzise, inclusiv:
- cocaină
- amfetamină
- metamfetamină
Acesta a fost trimis în judecată în luna septembrie. El este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Mangalia pentru soluționare.
Tânărul conducea cu o viteză excesivă, ajungând la 102 km/h într-o zonă cu o limită de viteză de 50 km/h.
De asemenea, tânărul a fost trimis în judecată într-un alt dosar, împreună cu părinții săi, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de droguri, determinarea unei persoane să dea declarații mincinoase sau să nu prezinte probe și punerea la dispoziție a locuinței pentru consum de droguri. Dosarul acesta va fi judecat în Capitală.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




