Vine o criză majoră. Ultimele date publicate de Forumul Economic Mondial nu sunt deloc îmbucurătoare. Potrivit Raportului pe 2022 privind riscurile globale, datoria suverană a crescut semnificativ din cauza pandemiei.

Datoria guvernamentală la nivel global a crescut cu 13 puncte procentuale, la 97% din PIB, în 2020.

În ţările în curs de dezvoltare, finanţele publice aflate deja sub presiune se confruntă cu un risc crescut din cauza gradului de îndatorare şi a aprecierii dolarului SUA, se arată documentul Forumului Economic Mondial.

„Criza datoriilor” este percepută ca o ameninţare critică pe termen scurt şi mediu la adresa omenirii, şi unul din cele mai severe potenţiale riscuri în următorul deceniu. Din cauza îndatorării excesive, ţările se vor confrunta cu dificultăţi în gestionarea impactului economic al pandemiei şi în finanţarea tranziţiei spre emisii zero.

Crearea de noi locuri de muncă va dura cel puţin până în 2023

Deşi rata angajării se apropie de nivelul de dinaintea angajării în multe economii avansate, pe plan global redresarea pieţei muncii în urma crizei provocate de pandemie este în urma redresării economice, rata angajării globale rămâne mai scăzută decât era înaintea pandemiei. De asemenea, creşterea semnificativă a numărului de demisii în economiile avansate a dus la scăderea participării la piaţa muncii.

Tinerii, femeile şi angajaţii cu calificări inferioare au fost în special afectaţi. Crearea de noi locuri de muncă pentru a le compensa pe cele pierdute în timpul pandemiei va dura cel puţin până în 2023, dar multe din aceste slujbe ar urma să aibă o productivitate scăzută şi o calitate slabă, conform Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Criza nivelului de trai, una dintre ameninţările cu care se confruntă întreaga lume

Criza nivelului de trai” este una din ameninţările cu care se confruntă lumea şi un motiv de îngrijorare pentru opinia publică.

O redresare economică bifurcată va determina probabil creşterea migraţiei din motive economice. În acelaşi timp, înrăutăţirea fenomenelor meteo extreme şi creşterea instabilităţii politice, a fragilităţii statului şi conflictele civile vor duce probabil la majorarea numărului de refugiaţi.

345 de milioane de oameni se confruntă cu perspectiva foametei

Situația se complica la nivel mondial, atât din cauza pandemiei, cât și a războiului. Recent, directorul executiv al Programului Alimentar al ONU, David Beasley a explicat că un număr record de 345 de milioane de oameni se confruntă cu perspectiva foametei în următoarea perioadă.

„Am putea avea efectiv foamete, lipsă de stabilitate şi migraţie în masă. Ce credeţi că se întâmplă atunci când o ţară precum Ucraina, care produce suficientă mâncare pentru a hrăni 400 de milioane de oameni, nu mai poate face acest lucru? Chiar şi înaintea războiului din Ucraina ne confruntam cu o furtună perfectă din cauza efectelor generate de: conflicte, schimbări climatice şi impactul economic al pandemiei COVID – inflaţia pe care o vedem în toată lumea. Acest război aduce catastrofă peste catastrofă. Este aproape ca o furtună perfectă peste o altă furtună perfectă”, a transmis David Beasley.