Comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru, afirmă că vicepreşedintele Credit Europe Bank, unde mai multe persoane au fost prejudiciate cu cel puţin un milion de lei, i-ar fi sugerat să ajungă la o „soluţionare amiabilă” a acestui caz.

„În timp ce efectuam controlul la bancă am primit un telefon de la vicepreşedintele băncii, Mirela Bordea, care ne-a sugerat să ajungem la o soluţionare amiabilă a cazului. Practic, mi-a spus să-mi văd de treaba mea. Efectiv i-am închis telefonul”, a declarat Ionel Spătaru.

Potrivit acestuia, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov a aplicat băncii o sancţiune de 50.000 şi a dispus ca în timp de 15 zile să restituie clienţilor banii.

De asemenea, banca va mai fi amendată cu câte 50.000 pentru fiecare sesizare făcută de către clienţi în legătură cu dispariţia banilor din conturi.

Până în prezent, unsprezece clienţi ai băncii au sesizat CJPC că le-au dispărut banii din conturi, cele mai mari sume retrase din conturile unor persoane fiind de 204.000 de lei şi 73.000 de euro.

SURSA: Mediafax