Lovitura momentului împotriva variantei Omicron vine direct din Rusia. Noua tulpină din Africa de Sud este considerată una dintre cele mai îngrijorătoare și contagioase forme de până acum a COVID. Specialiștii au început deja lupta contracronometru pentru găsirea unei soluții de a stopa riscurile provocate de această formă radicală.

Rușii spun însă că vor avea gata vaccinul extrem de curând. Mai exact, în doar 10 zile. Alexander Gintsburg, cel care a dezvoltat vaccinul Sputnik V, a făcut o dezvăluire cheie.

„Nu va dura mai mult de zece zile pentru a face un vaccin împotriva noii variante SARS-CoV-2, Omicron” a declarat, luni, Alexander Gintsburg, directorul Centrului Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie Gamaleya, dezvoltatorul vaccinului împotriva Covid-19, Sputnik V.

Când va fi gata noul vaccin

El a explicat că lucrările experimentale privind un nou vaccin împotriva tulpinii Omicron nu vor dura mai mult de zece zile. În rest, a mai spus celebrul cercetător, va fi vorba doar despre documentația de reglementare, adică procedurile de înregistrare și dovada siguranței vaccinului împotriva noii variante de Covid-19. Alexander Gintsburg a oferit aceste detalii într-un interviu acordat canalului de televiziune Rossiya-24.

Directorul Centrului Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie Gamaleya a explicat că procesul de înregistrare al noului vaccin la Ministerul Sănătății din Rusia poate dura până la o lună și jumătate.

„Acest proces durează de obicei între două și două luni și jumătate. Dar într-o situație de urgență ca cea de astăzi, Ministerul Sănătății va accelera procedurile de reglementare și cred că vor fi suficiente aproximativ 45-50 de zile”, a spus el, informează Tass.com.

Alertă de la OMS în privința Omicron

Tulpina Omicron, descoperită recent în Africa de Sud, a provocat panică la nivel mondial iar anumite țări din Europa au decis să implementeze măsuri dure, după ce au fost depistate primele cazuri de infectare cu această variantă. Noua tulpină a determinat mai multe state să interzică accesul călătorilor care vin din Africa de Sud și care nu sunt cetățeni ai țării ale cărei granițe încearcă să le treacă, fiind îngrijorați de faptul că varianta Omicron s-ar putea răspândi.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a explicat că noua tulpină Covid-19, de proveniență africană, stârnește numeroase incertitudini legate de cât de periculoasă ar putea fi această nouă variantă pentru organismul uman, dar și cât de molipsitoare ar putea fi. De la descoperirea sa până în momentul actual, tulpina Omicron nu a cauzat nicio pierdere umană. Pe de altă parte, OMS a accentuat faptul că probabilitatea ca Omicron să se răspândească la nivel mondial este ridicată.