Vladimir Putin este disperat! Decizie teribilă după înfrângerea din Ucraina. Șoc ce vrea să facă

Vladimir Putin, liderul Rusiei, ar vrea să consolideze ceea ce are în Ucraina și să se înfigă ca o „tumoră canceroasă” în interiorul țării, a transmis joi ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, conform CNN.

„Cred că este cu siguranță cazul că Putin, după ce a eșuat în aproape toate obiectivele sale, ar putea căuta să consolideze ceea ce are, să se fortifice și să se înfigă într-un fel de fortificație, așa cum a făcut în 2014. Și doar să fie un fel de tumoră canceroasă în interiorul Ucrainei și să facă foarte greu pentru oameni să îi mute din aceste poziții fortificate”, a transmis oficialul englez pentru Sky News.

Mai mult, acesta a continuat și spune că deciziile liderului de la Kremlin au ajuns să fie luate din disperare.

„Puteți vedea în declarațiile sale actuale că, aproape în disperare, încearcă să extindă acest lucru fie cu amenințări, fie cu potențiale operațiuni cu steag fals sau atacuri”, a adăugat acesta.

Invazia demarată în 24 februarie a fost considerată la nivel internațional un eșec masiv pentru Vladimir Putin, deoarece armata Ucrainei a reușit să țină piept forțelor invadatoare în timp ce acestea avansau spre Kiev, într-un final rușii fiind nevoiți să se retragă.

Ulterior, cea de-a doua fază a operațiunii Rusiei, pare să se concentreze pe consolidarea prezenței sale în regiunile estice Donețk și Luhansk, părți pe care separatiștii susținuți de Rusia le controlează încă din 2014. Ofensiva rusă în est se mai concentrează pe crearea unui „pod terestru” care să lege regiunea rusă Rostov de Crimeea, pe care Rusia a confiscat-o de la Ucraina în urmă cu opt ani.

Lukansk și Donețk solicită alipirea la Rusia, prin referendum

Potrivit publicației independente Meduza, trei surse anonime apropiate Administrației Prezidențiale din Rusia au afirmat faptul că vor fi organizate referendumuri în Luhansk și Donețk pentru alipirea republicilor separatiste la Rusia. Referendumurile vor avea loc pe 14 mai 2022 și pe 15 mai 2022. De asemenea, regiunea sudică Herson, cucerită recent de armata rusă, va organiza un referendum de independență.

La votul din mai, ar urma să fie supusă problema independenței regiunii sudice Herson față de Ucraina și crearea oficială a „Republicii Populare Herson” pe modelul din est.

Potrivit informațiilor transmise, republicile separatiste pot fi anexate oficial în cadrul granițelor recunoscute de Rusia, adică granițele „istorice” ale regiunile ucrainene Lugansk și Donețk.