Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu a fost audiat, luni, de judecători de la Curtea de Apel din Atena, în cadrul dosarului fostului primar, Sorin Oprescu.

„Am vorbit mai bine de o jumătate de oră. Interesul judecătorilor de la Curtea de Apel din Atena a fost destul de mare.

Nu știu în ce măsură o să-l ajute pe Sorin Oprescu. Au fost destul de interesați să afle amănunte din dosar, lucru pe care nu am putut să-l spun pentru că nu știu date din dosar”, a spus fostul judecător CCR.

Despre ce a fost întrebat fostul judecător CCR?

„M-au întrebat multe lucruri legate de procedura penală din România. Instanța a fost interesată în primul rând să vadă care sunt hibele din dosar, în ce măsură a avut parte Sorin Oprescu de un proces corect sau nu. Eu nu sunt martor-cheie, ca nu cunosc dosarul, și asta le-am spus-o.

Au întrebat despre imaginea de judecător, despre imaginea justiției române, ei au insistat și m-au întrebat ce mi se pare mie în neregulă și le-am spus din start că nu îmi permit sa comentez decizia unui judecator, dar dosarul in sine ridică multe probleme.

Modul de redactare a hotărârii denotă un partizanat vădit, nu stiu de ce judecătorul s-a exprimat asa. A fost zugrăvit în aceasta decizie ca un monstru.

M-au întrebat si despre protocoale cu serviciile, despre condițiile de detentie din penitenciare”, a spus Petre Lăzăroiu, luni, la Antena 3.

Ce se mai întâmplă în dosarul lui Sorin Oprescu?

Amintim că, luni, după şase ore de audieri în faţa magistraţilor din Grecia, Sorin Oprescu a obţinut o nouă amânare.

Astfel, procesul fostului primar al Capitalei va continua la Curtea de Apel din Atena marţi, 31 mai, când este aşteptată o decizie, iar Oprescu va rămâne până atunci tot în spatele gratiilor.

Totodată, amintim că Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, după ce, la condamnarea din 2019, a primit 5 ani și 4 luni pentru aceleași fapte. Această condamnare a venit după ce fostul primar al Capitalei a fost trimis în judecată în urmă cu șapte ani într-un dosar de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au anunțat că Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.

DNA mai spune că fostul primar al Bucureștiului a primit suma de 25.000 de euro, în ziua de 5 septembrie 2015, la locuința sa din Ciolpani. La vremea respectivă, banii au fost primiți de la subalternul Bogdan Popa și ar fi provenit din acte de corupţie.