Oana Zăvoranu a fost executată silit din cauza datoriilor

Oana Zăvoranu a început noul an cu probleme financiare, după ce anumiți prieteni și parteneri de afaceri au executat-o silit pentru a-și recupera banii datorați.

În plus, vedeta este implicată în procese în care anumite persoane îi solicită despăgubiri.

Afacerea Oanei Zăvoranu este în pragul falimentului

De altfel, clinica ei din București a ajuns în pragul falimentului. Horia Vlădescu, fostul administrator al clinicii ei, a explicat recent cum a ajuns vedeta în această situație. Horia Vlădescu a devenit administratorul clinicii medicale a Oanei Zăvoranu în 2019.

Acesta i-a adus câștigurile la un alt nivel, însă afacerea ei tot s-a prăbușit. Potrivit spuselor sale, vedeta ar fi refuzat să plătească facturile pe care i le trimitea, iar în cele din urmă s-a ajuns la faliment.

În prezent, Oana Zăvoranu trebuie să achite facturi în valoare de 140.000 de euro de pe urma clinicii. Horia Vlădescu a recunoscut că și el a fost nevoit să o execute silit pe Oana Zăvoranu pentru a-și recupera banii datorați.

„În 2019, în urma rugăminților ei, am preluat managementul clinicii ei medicale, pentru că era și atunci în pragul falimentului. Am făcut un contract, totul a fost OK, i-am crescut cifra de afaceri de trei ori față de ce avea ea.

După care la un moment dat după ce i-am inventat mai multe afaceri în cadrul clinicii și a început să crească foarte mult clinica, nu a mai vrut să plătească facturile pe care le-am emis. Pe lângă asta, am împrumutat-o și cu bani, dar procesul acela s-a închis, am câștigat, am și executat-o, am recuperat și banii, am recuperat tot de acolo.

În schimb acum mai avem niște facturi încasate de aproximativ 140.000 de euro emise anul trecut, pe care nu a catadicsit să le plătească și, pe lângă că nu a vrut să le plătească, am înțeles că a mai făcut și alte datorii prin piață pe la alte persoane, tot așa, datorii destul de mari.

Cred că o să ajungă cu toate datoriile undeva la 1 milion de euro. (…) Din ce am înțeles, am văzut că în urma cererii mele, și au depus și eu cerere în care își recunosc insolvența, adică își declară falimentul.

Nu mai stă bine financiar de mult (n.r. Oana), la câte procese și executări are. Am văzut în media că ea s-a certat și cu toți angajații și au dat-o în judecată și au executat-o pe sume mult mai mici.

Ca să ajungi să fie executat pentru 10.000 de lei, nu poți să spui că stai bine cu banii, și nu știu de unde ai putea să plătești niște sume de mii de euro”, a explicat recent Horia Vlădescu în cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars.