Potrivit inițiativei legislative, adoptate de Senat, luni, copiii mai mici de trei ani vor fi exceptați de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane. Au fost înregistrate 134 voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”.

“Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.

Copiii până în 3 ani, exceptați de la plata întreținerii

Iniţiatorul propunerii legislative, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că “plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.

“Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, susţine Roman.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Măsura propusă a mai fost aplicată în trecut. Mai exact, posibilitatea de a scuti părinții copiilor cu vârsta de sub trei ani de la plata întreținerii blocului s-a aplicat între 2017 și 2018, anul în care a apărut actuala legislație a asociațiilor.

Ce prevede actuala lege?

Potrivit legii actuale, cheltuielile asociației de proprietari sunt cheltuieli legate de exploatarea, repararea sau întreținerea proprietății comune și cheltuielile pentru asigurarea serviciilor de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale.

Astfel, cheltuielile asociațiilor de proprietari, în funcție de modul de calcul și de criteriile de repartizare pe proprietăți individuale, sunt următoarele:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.