Europa alunecă încet în război! Ungurii trimit o undă de șoc în Europa. Anunțul venit de la Budapesta

Prim-ministrul Ungariei a fost prezent în emisiunea ”Bună dimineața, Ungaria” de la postul Radio Kossuth din Budapesta, acolo unde a vorbit despre ultimele evenimente care au avut loc prin prisma războiului din Ucraina.

Viktor Orban a făcut referire la racheta care a căzut în Polonia și care a omorât doi oameni, precizând că atunci când există un conflict armat la graniță unei țări, nu te poți simți în siguranță.

„Dacă este război în vecinătatea ta, atunci nici tu nu te poţi simţi în siguranţă, aceasta este concluzia în urma prăbuşirii unei rachete în Polonia, lansată de pe teritoriul ucrainean”, a spus șeful Guvernului de la Budapesta.

Prim-ministrul ungar mai spune că dacă Europa se consideră ca parte a acestui război, atunci lucrurile devin mai periculoase și este nevoie de oprirea focului. Există informații care spun că SUA și Rusia se află în negocieri, însă Viktor Orban spune că acestea nu ar fi de fond.

Suntem foarte aproape de a deveni un adevărat beligerant

Viktor Orban consideră că sancțiunile sunt un pas spre război. De-a lungul timpului, premierul ungar tot a vorbit despre acest subiect. Acum, el spune că în momentul în care cineva se implică într-un război din punct de vedere financiar, înseamnă că acel cineva face un pas în direcția uneia dintre facțiunile implicate în conflictul armat.

„Încă nu trag cu arme asupra noastră, dar suntem foarte aproape de a deveni un adevărat beligerant. Este foarte periculos, ceea ce face Europa”, a afirmat Viktro Orban, care a adăugat: Noi vrem pace, dar în afară de noi aproape că nimeni nu urmează această linie. Uneori avem sentimentul că decidenţii nu ştiu ce fac şi nu ştiu care vor fi consecinţele diferitelor măsuri.

De asemenea, Viktor Orban mai spune că din ce în ce mai mulți politicieni de la Bruxelles recunosc că politica de sancțiuni nu a mers deloc cum era plănuit, iar acum încearcă să reconsidere afirmațiile anterioare.

„În anumite cazuri politica este exact ca viaţa noastră de acasă. Dacă ceva nu merge, omul poate face două lucruri: ori regândeşte totul şi caută soluţii, ori va evita sentimentul eşecului şi spune că nici noi nu ne-am gândit serios la scopul respectiv”, a spus Viktor Orban.

Acesta a mai spus că  ”liderii europeni trebuie convinşi să renunţe pentru ca ulterior să-şi amintească de scopuri într-un mod diferit de modul în care au fost stabilite”.

Se pregătește un al 9-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Cu toate că există voci care spun că politica de sancțiuni a eșuat, noile informații apărute în presă arată că Bruxelles-ul se pregătește pentru un nou pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse.

„Cu prețul unor bătălii mari, dar voi reuși, dacă va exista un al 9-lea pachet de sancțiuni, atunci ar trebui să existe excepții în chestiuni de importanță vitală pentru noi, cum ar fi, energia nucleară”, a precizat Viktor Orbán, care a adăugat: „Ungaria primeşte în continuare gaze naturale ruseşti, fără acestea economia noastră s-ar fi prăbuşit deja”

Inflația, un efect al pachetelor de sancțiuni

Prim-ministrul ungar este de părere că pachetele de sancțiuni au provocat mai multe efecte, iar printre ele se numără și inflația. Șeful Guvernului din țara vecină a mai spus că s-au luat măsuri pentru ca oamenilor să le fie bine, iar cea mai recentă o prezintă stabilirea prețurilor pentru ouă și cartofi, însă Viktor Orban spune că nu se pot plafona prețurile la toate alimentele.

Printre măsurile venite în sprijinul oamenilor se numără și plafonarea prețului benzinei sau suma de bani pe care familiile le primesc pentru reducerea costurilor cu utilitățile.

Planuri pentru redresarea economică

Premierul ungar a mai declarat în emisiunea anterior precizată și despre planurile pentru redresarea economică, subliniind că economia a crescut foarte repede după epidemia de coronavirus, însă scopul este acum de a se asigura că această creștere nu se transformă în declin.

„Scopul este ca toată lumea să aibă un loc de muncă, ca noi să nu intrăm în recesiune. Iar programul de sprijin pentru familii va fi menținut de către Guvern”, a mai spus acesta, care a amintit că după alegeri a format un nou guvern, dar de atunci din cauza sancţiunilor situaţia s-a schimbat, astfel că din cauza crizei energetice acum a trebuit să fie înfiinţat un nou minister independent.

Referitor la securitatea energetică, s-a spus că, potrivit experților, nu va fi nicio problemă în această iarnă, dar aprovizionarea cu energie pentru iarna viitoare nu este deloc garantată.

„Avem două sarcini. În primul rând, trebuie să ne pregătim pentru iarna următoare. Perioada din acest an este rezolvată. Am stocat suficiente surse de energie, suntem pregătiţi pentru situaţia în care am fi izolaţi de lumea exterioară, şi chiar şi într-o asemenea situaţie Ungaria ar putea asigura aprovizionare cu energie timp de o jumătate de an. Însă, în primăvară depozitele trebuie reumplute, ceea ce reprezintă o problemă în întreaga Europă. Ungaria se află într-o situaţie mai bună faţă de majoritatea ţărilor europene, deoarece a obţinut o excepţie de la sancţiuni și, prin urmare, poate umple rezervoarele din sud prin conducte de petrol pentru iarna următoare. Între timp, mai există o sarcină, deoarece prețurile la energie cresc vertiginos. Dacă obținem energia din străinătate, nu avem nicio influență asupra prețului. Din acest motiv, producția internă de energie trebuie crescută”, a conchis Viktor Orban.