Delegațiile de negociatori de la Londra sperau ca, până pe data de 18 noiembrie, să le poată trimite europarlamentarilor proiectul pentru a le permite ratificarea, dar, potrivit unor surse din partea ambelor părți, tratativele rămân dificile, conform theguardian.com

Viitoarea videoconferință a celor 27 de șefi de stat și de guvern, programată joia viitoare pentru a discuta ultimele evenimente ale crizei legate de pandemia coronavirusului, este considerată acum ca fiind un moment-cheie în toată această saga legată de Brexit.

O ultimă ședință între Boris Johnson și președinta Comisiei Europene

“Dacă nu va apărea o veste bună, atunci chiar trebuie să vă spuneți că timpul a expirat și că, pur și simplu, așa ceva nu mai e posibil”, a declarat un înalt diplomat din cadrul UE. “Liderii vor trebui să vadă că acordul este acolo“.

O ultimă ședință de arbitraj între Boris Johnson și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi totuși posibilă dacă negociatorii își vor mai apropia pozițiile pe tema celor mai importante probleme.

Problemele cele mai spinoase din calea soluționării sunt legate de nivelul accesului pescadoarelor UE în apele teritoriale ale Regatului Unit, de păstrarea unor reguli juste de concurență în privința afacerilor – inclusiv reglementări pe tema subvențiilor de la stat – precum și de prezența unui mecanism în tratatul final prin care să poată fi soluționate viitoarele eventuale dispute.

O serie de surse britanice s-au plâns că, până acum, Bruxelles-ul nu a dat dovadă de un ‘realism’ suficient în privința măsurii în care s-ar putea schimba oportunitățile de care flota statelor membre ale UE s-ar putea bucura în zona economică exclusivă a Marii Britanii începând de anul viitor.

Pe tema asigurării unei așa-zise ‘marje’ destinate afacerilor dintre Regatul Unit și UE, s-a înregistrat un progres legat de modul în care subvențiile de la stat ale celor două părți ar putea funcționa, dar rămân dificultăți în stabilirea unui mecanism care ține de mediu, de sectorul muncii și de standardele sociale, mecanism care să poată fi operat în tandem de ambele părți.

Cei din Downing Street (Downing Street 10, reședința premierilor britanici, totodată sediu al guvernului, n. red.) au susținut că Regatul Unit trebuie să-și poată adapta reglementările, în timp ce UE a declarat că nu va garanta în acord ‘tarife-zero și cote-zero‘ în cazul în care companiile britanice nu vor funcționa potrivit unor reguli cel puțin echivalente cu cele stabilite de Bruxelles.

În pofida acestor dificultăți, duminică, premierul a declarat că tratatul comercial și pe tema securității e ‘ca și finalizat‘, iar cele mai multe dintre reguli sunt deja ‘aproape clare’. Sâmbătă, Johnson discutase cu Von der Leyen.

S-a sperat că parlamentul ar putea vota acordul pe data de 16 decembrie. Surse din Parlamentul European afirmă că o eventuală ședință extraordinară ar trebui acum să fie hotărâtă pentru data de 28 decembrie – cu numai trei zile înaintea expirării perioadei de tranziție, când Regatul Unit va părăsi piața unică și uniunea vamală.

Ministrul de externe al Irlandei, Simon Coveney, a spus că, în opinia sa, s-ar putea ajunge la un acord în pofida diferendelor dintre cele două părți.

El a declarat următoarele: “Cred că vom putea continua negocierile săptămâna viitoare. Nu am ajuns încă acolo. Aș spune că Regatul Unit înțelege prea bine ce trebuie să facă pentru actualul acord. Nu cred că cerințele UE sunt exagerate, iar UE trebuie totodată să se arate dispusă la un compromis ca să răspundă multora dintre cerințele britanicilor.  Dacă vom putea depăși aceste probleme, mai ales pescuitul, care e o problemă foarte delicată și foarte… politică, atunci cred că vom finaliza acordul. Dacă nu, atunci asta va însemna un eșec extraodinar, atât politic, cât și diplomatic“.