Un studiu dă peste cap ce credeam despre legătura dintre venituri şi comportamentul criminal

Ideea că lipsa veniturilor este cea care împinge oamenii să comită infracţiuni a părut plauzibilă dintotdeauna. „Sărăcia este părintele crimei”, spunea Aristotel. Avea, însă, dreptate? Revista The Economist arată că un nou studiu, realiyat de Karolinska Institute, în Stockholm, publicat de British Journal of Psychiatry, ridică semne de îndoială în privinţa existenţei acestui lanţ cauzal, cel puţin atunci când este vorba de infracţiuni cu violenţă şi de consum de droguri.

Folosind bazele mari de date personale pe care guvernele scandinave le colectează de la cetăţenii lor, echipa de cercetători a putut studia mai mult de jumătate de milion de copii născuţi în Suedia între 1989 şi 1993. Documentele consultate de ei conţineau informaţii despre educaţia copiilor, veniturile anuale ale familiilor şi condamările penale, arată The Economist.

În Suedia, vârsta la care există rispundere penală este de 15 ani. De aceea, cercetătorii au analizat datele subiecţilor după vârsta de 15 ani, pentru o perioadă medie de trei ani şi jumătate. Au aflat, cum era de aşteptat, că adolescenţii crescuţi în familii cu venituri situate în cincimea de jos a clasamentului la nivel naţional aveau o probabilitate de şapte ori mai mare de a fi condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă şi de două mai mare în cazul infracţiunilor legate de droguri decât adolescenţii din familii cu venituri aflate în prima cincime a clasamentului.

Surprinzător a fost, însă, să constate că, în familiile iniţial sărace, dar care s-au îmbogăţit, copiii născuţi în perioada de relativă prosperitate aveau aceeaşi probabilitate de a comite infracţiuni în perioada adolescenţei ca şi fraţii lor mai mari. Venitul familiei nu era, aşadar, în sine, factorul determinant.

 Rezultatul sugerează mai multe posibilităţi, care nu se exclud reciproc, arată The Economist. Pe de o parte, cultura familiei, odată stabilită, se menţine. Spus mai brutal: Poţi scoate copilul dintr-un „cartier”, dar nu poţi scoate „cartierul” dintr-un copil. O altă posibilitate este tendinţa copiilor de a imita fraţii mai mari, pe care îi admiră.