Un pachet de acţiuni BRD în valoare de trei mil. lei a fost vândut pe bursă

Un pachet de acţiuni BRD în valoare de trei mil. lei a fost vândut pe bursă
Publicat de CAPITAL la 4 februarie 2010, 11:08

SIF Banat-Crişana (SIF1) a vândut miercuri la bursă, pentru trei milioane de lei, un pachet de acţiuni BRD-Groupe Societe Generale (BRD) reprezentând 0,028% din capitalul social al băncii.Titlurile au fost tranzacţionate la un preţ mediu de 15,0025 lei, cu 0,68% peste media cotaţiilor din şedinţa de marţi, de 14,9 lei, potrivit informaţiilor remise Bursei de Valori Bucureşti de intermediarul operaţiunilor, firma de brokeraj IFB Finwest Arad.Preţul acţiunilor BRD a crescut miercu

SIF Banat-Crişana (SIF1) a vândut miercuri la bursă, pentru trei milioane de lei, un pachet de acţiuni BRD-Groupe Societe Generale (BRD) reprezentând 0,028% din capitalul social al băncii.

Titlurile au fost tranzacţionate la un preţ mediu de 15,0025 lei, cu 0,68% peste media cotaţiilor din şedinţa de marţi, de 14,9 lei, potrivit informaţiilor remise Bursei de Valori Bucureşti de intermediarul operaţiunilor, firma de brokeraj IFB Finwest Arad.

Preţul acţiunilor BRD a crescut miercuri cu 0,67%, la 15,1 lei, cotaţie la care capitalizarea băncii este de 10,523 miliarde lei.

SIF Banat-Crişana a vândut 200.720 de acţiuni, volum care a reprezentat 47% din totate titlurile BRD tranzacţionate miercuri la bursă.

La finele anului trecut, societatea de investiţii financiare avea în protofoliu 32,379 milioane de acţiuni ale băncii, adică 4,6462% din toate titlurile BRD. Astfel, în urma tranzacţiilor de miercuri participaţia SIF Banat-Crişana a scăzut la 4,6173%.

SURSA: Mediafax

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.