Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a povestit că se făceau presiuni asupra sa pe vremea când conducea ministerul, susținând că uneori era sunat chiar de către premierul de atunci, Adrian Năstase, care îi cerea explicații. Dezvălurile au fost făcute, marți seara, în direct la B1TV.

Ioan Rus a spus că Adrian Năstase îi cerea explicații cu privire la diferite numiri în Poliție pe care le-a refuzat, pe motiv că nu erau cerute pe baza meritelor profesionale.

„Fără îndoială că mă sunau, fără îndoială că am avut parlamentari șamd în audiență sau, în sfârșit, în vizită la mine, să-l pun pe Popescu sau pe Georgescu sau așa… Am ajuns și în situații în care să-i dau afară din birou”, a spus Ioan Rus.

„Ba da, și îi explicam dacă era de explicat, dar de cele mai multe ori nici nu trebuia să-i explic, pentru că zicea „faci cum vrei, răspunzi tu. Atunci, eu am avut multe conflicte cu colegii mei pe tema aceasta, dar nu se întâmpla. A fost un proces care s-a desfășurat în timp și, tot mai mult, tot mai mult, influența politicului asupra acestui Minister (n.r. – MAI) s-a dezvoltat. Mai puțin la SRI, mai puțin la STS, mai puțin la SIE, mai puțin la Armată. Celelalte instituții de forță au rămas cumva protejate de presiunea această”, a explicat fostul ministru de Interne.

Întrebat dacă nu cumva și polițiștii erau complici la această situație, Ioan Rus a răspuns: „Fără îndoială că da. Dar în prezența unui ghid al carierei, în interiorul Ministerului, care există scris. Cum să se desfășoare, cum să evolueze în interiorul acestui Minister – în prezența lui, ar fi mult mai greu să faci negocieri și târguri. Bazat exclusiv pe competență profesională trebuie să se întâmple lucrurile”.

Te-ar putea interesa și: