Un medicament celebru revine pe piață! Toți românii îl foloseau

Un medicament celebru revine pe piață! Toți românii îl foloseau
Publicat de Valentina Drăgoi la 1 februarie 2020, 20:50
Din cuprinsul articolului

Vești bune pentru milioane de români. Un celebru medicament care era nelipsit din casele românilor se reîntoarce pe piață. Anunțul a fost făcut de site-ul companiei producătoare. Acesta va reapărea în curând pe rafturile din farmacii.

Este vorba despre antibioticul Moldamin, care după 4 ani în care acesta a lipsit de pe piața locală, din cauza sistării producției, se va reîntoarce în farmacii.

Deținătorul autorizației de punere în piață, compania Antibiotice Iași, a reînceput fabricarea lui, potrivit unui anunț publicat pe propriul site.

Moldaminul se va vinde doar cu rețetă și sub supravegherea medicului, soluția finală se obține, potrivit prospectului, amestecând pulberea din recipient cu 9 mg soluție clorură de sodiu, adică ser fiziologic.

Care va fi noul preț?

În farmacii,  un flacon va costa în jur de 30 de lei.

Moldamin este un antibiotic din clasa penicilinelor, derivat de la benzilpenicilină, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără: sifilisul, faringita streptococică, difteria, erizipelul și framboesia.

Potrivit informațiilor oferite de platforma de comunicare a farmaciștilor și specialiștilor în domeniul farma, principalul avantaj al acestuia, față de alte antibiotice din aceeași clasă, este solubilitatea scăzută(0,02%) care asigură resorbția lentă și prelungită, timp de mai multe zile, proprietăți care-i conferă calitatea de penicilină depozit.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.