Ultimul tren catre capatul tunelului

Ultimul tren catre capatul tunelului
Publicat de CAPITAL la 4 iulie 2002, 12:00

Aceasta evaluare privind interesul investitorilor straini fata de Romania se bazeaza pe sondajul dat publicitatii de Economist Intelligence Unit, in luna mai. Faptul se explica, inainte de orice, prin imprejurarea ca investitiile straine in Polonia, Ungaria si Cehia au ajuns la un prag critic. „Cele trei tari sunt foarte aproape de nivelul unor piete deosebit de mature, unde concurenta este foarte intensa, iar posibilitatile de a creste vanzarile, foarte inguste – explica Obie Moore, Managing Pa

Aceasta evaluare privind interesul investitorilor straini fata de Romania se bazeaza pe sondajul dat publicitatii de Economist Intelligence Unit, in luna mai. Faptul se explica, inainte de orice, prin imprejurarea ca investitiile straine in Polonia, Ungaria si Cehia au ajuns la un prag critic. „Cele trei tari sunt foarte aproape de nivelul unor piete deosebit de mature, unde concurenta este foarte intensa, iar posibilitatile de a creste vanzarile, foarte inguste – explica Obie Moore, Managing Partner la Altheimer & Grey. Pentru a se putea dezvolta, companiile americane trebuie sa priveasca spre piete noi, cum este si aceea a Romaniei, in favoarea careia pledeaza marimea populatiei si stabilizarea situatiei din Iugoslavia.”
La aceasta evolutie benefica se adauga proiectul crearii unei economii regionale in zona de sud-est a Europei, unde Bulgaria, Iugoslavia si, intr-o posibila pozitie de lider, Romania formeaza impreuna o piata de peste 40 de milioane de consumatori, mai mare decat aceea a Poloniei.
In sfarsit, este tot mai probabil cu fiecare zi care trece ca, la toamna, Romania va fi invitata sa adere la Alianta Nord-Atlantica, caz in care ea devine un spatiu de securitate, in toate sensurile, inclusiv economic.
De vreo trei ani incoace, destinul poarta de grija Romaniei mai bine decat reuseste s-o faca ea insasi. Dar din actuala conjunctura, atat de fasta cum ni se intampla cam de doua-trei ori pe secol, nu decurge neaparat ca investitorii americani si, in general, multinationalele se vor inghesui sa-si plaseze capitalul aici. Economia noastra este cotata cu un risc ridicat si foarte special, din motive care nu tin de securitatea regionala. „Americanilor – marturiseste dl Moore – le este mai greu sa inteleaga o tara complicata ca Romania, care are nevoie acum sa-si imbunatateasca infrastructura, nu doar fizica, ci si comerciala, juridica, administrativa. Un motiv serios pentru care multe companii Blue Chip au stat deoparte este ca, in cazul Romaniei, nu au putut sa-si calculeze gradul de risc si sa faca o analiza cost-beneficiu pentru o posibila investitie.”
si companiile care candva au avut curajul sa vina in Romania, iar acum incep sa aniverseze mici cifre jubiliare, cer de ani de zile aceleasi lucruri: transparenta deciziilor, credibilitatea informatiei, previzibilitatea mediului economic.
Le-am auzit de atatea ori si de atata timp, incat este imposibil sa nu fi aflat si ce inseamna, si cum pot fi obtinute. Nu ramane decat sa ne suflecam manecile si sa punem lucrurile la locul lor. Mesajul incurajator si afectuos, reprodus alaturi, al ambasadorului Michael Guest nu este decat un subtil indemn la actiune sau, daca ne place mai mult, la munca.
Sa recapitulam. Transparenta deciziilor. Credibilitatea informatiei. Previzibilitatea mediului economic. Fara aceste trei lucruri simple, inca un tren extrem important va trece, fara sa opreasca, prin gara noastra mica. Problema este ca am cam ajuns la ultima pagina dintr-un Mers al Trenurilor care nu se va reedita, probabil, decat peste cateva decenii.

SUA ne ofera un parteneriat Pragmatic
Excelenta Sa Michael Guest, ambasadorul SUA la Bucuresti:

„Una dintre cele mai importante optiuni ale acestei tari este daca sa se grabeasca a continua necesara, dar dificila reforma.”

„Din nefericire, problema este nu atat care sunt pasii pe care Romania i-a facut deja, cat care sunt pasii pe care trebuie inca sa-i mai faca.”

„De cand ma aflu in aceasta tara, am vazut frumusetea oraselor si a peisajelor ei si am aflat de bogatia resurselor ei naturale. Dar adevarata comoara a acestei tari o constituie oamenii ei – priceputi, educati, ospitalieri. Comoara aceasta reprezinta viitorul dvs. Sper ca fiecare dintre dvs. veti contribui la implinirea lui, implicandu-va in viata comunitatii din care faceti parte si in problemele de care depinde viitorul tarii dvs. Sunt mandru sa fiu alaturi de dvs. in efortul schimbarii in mai bine si sa va ofer parteneriatul Americii in aceasta incercare.”

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.