Lipsa lichidităţilor aduce în atenţia companiilor care au nevoie de finanţare produse mai puţin cunoscute: factoringul şi leasingul financiar, care cåştigă chiar şi în vreme de criză.

Creşterea dobånzilor şi încetinirea creditării bancare creează dificultăţi tot mai mari companiilor, care îşi văd astfel blocat accesul la împrumuturi. Pentru a-şi asigura în continuare cash-flow-ul în astfel de perioade dificile, societăţile comerciale pot apela la factoring, operaţiune prin care îşi încasează în avans banii pentru marfa livrată. Deşi banca sau societatea de factoring la care apelează o companie percepe o anumită dobåndă (în general, costurile sunt cuprinse între 2% şi 5% din valoarea facturii finanţate), societăţile au avantajul că îşi pot susţine financiar vånzările, cu costuri mai mici decåt la bancă.

Datorită încasării în avans a valorii facturilor, compania poate fructifica anumite discounturi financiare oferite de jucătorii din piaţă. Factoringul poate sprijini creşterea vånzărilor companiei prin oferirea unor termene de încasare a plăţilor mai extinse.

În prezent, sunt peste 15 jucători pe piaţa de factoring independent, dar şi divizii interne în cadrul băncilor comerciale. Bogdan Roşu, director general Next Capital, unul dintre primii trei jucători independenţi de pe piaţa de factoring, estimează o valoare de 1,6 miliarde de euro în 2008 pentru această piaţă şi de aproape două miliarde de euro în 2009.

Costuri mai mici prin externalizare

Mediul de afaceri instabil poate oferi, în contextul crizei, noi oportunităţi şi pentru companiile de leasing operaţional (permit companiilor externalizarea administrării flotei auto către o astfel de societate). „În general, cel mai puţin afectate sunt domeniile care produc şi distribuie bunurile de larg consum. Este adevărat că, în perioadele de criză, scade consumul, dar în opinia noastră, industria FMCG s-ar putea număra printre supravieţuitori“, spune Arnault Leglaye, director Arval Romånia. Acesta identifică astfel clienţii care vor avea nevoie de serviciile de leasing operaţional pentru a-şi diminua costurile. „Pånă la sfårşitul anului, piaţa de leasing operaţional va atinge o valoare  de aproximativ 800 milioane euro, reprezentånd o creştere de peste 100% faţă de 2007“, spune Leglaye, care se aşteaptă la continuarea acestei tendinţe.

138-23385-35bogdanrosu50.jpg«În condiţiile unei rate de default zero, ne aşteptăm totuşi la o scădere a marjelor de profit, compensate însă de volum. Estimăm o creştere de 30% a pieţei în 2009.»
Bogdan Roşu, director general Next Capital

138-23384-35arnaultleglaye50.jpg«Piaţa de leasing operaţional în 2009 ar putea creşte cu aproximativ 30%.»
Arnault Leglaye, Managing Director Arval Romånia

AVANTAJE PENTRU FURNIZOR ŞI BENEFICIAR

Factoring
Factoring-ul asigură încasarea a 85% din valoarea facturii în 24 de ore de la emiterea acesteia. Serviciul se caracterizează prin cesionarea facturilor cu plata la termen, permiţånd obţinerea rapidă de numerar, fără garanţii materiale (ca în cazul creditului bancar). Se adresează în special IMM-urilor, fiind o soluţie simplă şi eficientă pentru fluidizarea cash-flow-ului companiilor. Condiţiile pe care companiile trebuie să le îndeplinească ţin de relaţiile comerciale solide şi solvabilitatea debitorilor cu care lucrează.

Leasing operaţional
Leasingul operaţional este o modalitate de gestionare a flotei auto a companiilor, care îşi externalizează acest serviciu. Asigură un control clar şi stabil al bugetului unei companii, indiferent de circumstanţele economice, oferind şi posibilitatea de a externaliza riscurile asociate gestionării flotei auto. Reducerea numărului de intermediari diminuează cu 3% costurile de gestionare. Valorile de revånzare a flotelor şi riscurile sunt preluate de societatea de leasing. Permite previzionarea bugetului auto pe cåţiva ani.