Ultimele informații despre Traian Băsescu. Cum se simte după operația la inimă
SURSA FOTO: Dreamstime
Fostul președinte Traian Băsescu a fost externat după o intervenție chirurgicală la inimă, efectuată într-un spital din Paris. În prezent, se află în România, în perioada de recuperare, iar veștile despre starea sa de sănătate sunt bune.
Traian Băsescu a fost externat după operația pe cord
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost supus recent unei intervenții chirurgicale pe cord. Operația a avut loc într-o clinică din Paris și a constat în înlocuirea a două stenturi. Procedura s-a desfășurat fără complicații.
După intervenție, Traian Băsescu a fost externat și s-a întors în România. În prezent, se află la domiciliu, unde urmează indicațiile medicale pentru recuperare.
Operația de la Paris vine pe fondul unei deteriorări progresive a stării de sănătate a fostului lider de stat. De-a lungul anilor, Băsescu a fost diagnosticat cu mai multe afecțiuni, printre care ateroscleroza – o boală cronică ce determină îngustarea și întărirea vaselor de sânge – și hipertensiune arterială.
Mai mult, în timpul mandatului său prezidențial, în 2014, a fost diagnosticat cu emfizem pulmonar, afecțiune care duce la dificultăți respiratorii și oboseală accentuată.

Ion Iliescu, diagnostic oncologic și internare la ATI
Fostul președinte Ion Iliescu este internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Potrivit unui comunicat emis de instituție, acesta a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.
Conform spitalului, „în urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”.
În cursul dimineții de luni, Ion Iliescu a fost supus unei proceduri endobronșice, efectuată sub anestezie generală. Intervenția a avut ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare și s-a desfășurat fără incidente.
„În cursul acestei dimineți, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare”, a mai precizat spitalul.
Medicii au decis să-l țină în spital
Starea generală a pacientului este stabilă, iar internarea în secția de terapie intensivă se menține pentru acordarea îngrijirilor necesare.
„În legătură cu evoluția stării de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, vă informăm următoarele: Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale sub atenta supraveghere a echipei de specialiști din cadrul spitalului”, au transmis reprezentanții spitalului.
Fostul președinte, în vârstă de 95 de ani, are un istoric medical cu multiple afecțiuni grave. Este cunoscut faptul că are montate 6 stenturi și că, în anul 2019, a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare „CC Iliescu” din București, unde a suferit o altă intervenție cardiacă.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




