Cum a calculat Putin totul atât de greșit?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să înțelegeți puterea și ecosistemele informaționale din jurul dictatorilor. Am studiat și am intervievat despoți de pe tot globul de mai bine de un deceniu. În cercetările mele, am întâlnit constant mitul omului puternic, al despotului rațional și calculat, care poate lăsa jocul să continue cât vrea el (și de obicei este un EL) pentru că nu trebuie să-și facă griji cu privire la sondaje sau la alegători furioși. Liderii aleși în mod democratic nu se potrivesc cu tiparul tiranilor, care privesc mai curând la următorul deceniu, fără să-și facă griji cu privire la alegerile de anul viitor, arată The Atlantic.

Autocrații cad în ceea ce am putea numi „capcana dictatorului”

Autocrați precum Putin cedează în cele din urmă și cad în ceea ce am putea numi „capcana dictatorului”. Strategiile pe care le folosesc pentru a rămâne la putere riscă să declanșeze eventuala lor prăbușire. În loc să fie planificatori pe termen lung, mulți comit erori catastrofale pe termen scurt. Acele tipuri de erori care probabil ar fi fost evitate în democrații. Ei pleacă urechea doar la sicofanți și primesc de obicei sfaturi proaste.

Își înțeleg greșit populația și nu văd că o amenințare vine, decât când este prea târziu. Și, spre deosebire de liderii aleși care își lasă funcția de conducere în favoarea averilor, mulți dictatori ajung să iasă de la putere cu picioarele înainte.

Despoții își seamănă din timp semințele propriei morți

Despoții își seamănă din timp semințele propriei morți, atunci când se confruntă pentru prima dată cu o dilemă: să permită libertatea de exprimare sau să domnească folosind cenzura și reprimarea disidenței?

Zdrobirea disidenței și întemnițarea adversarilor este ceva firesc din perspectiva unui dictator: astfel se crează o cultură a fricii care este utilă pentru stabilirea și menținerea controlului. Dar acea cultură a fricii are un cost.

Pentru aceia dintre noi care trăim în democrații liberale, criticarea liderilor este riscantă, dar cu siguranță nu vom sfârși într-un gulag, iar familiile noastre nu vor fi torturate și întemnițate.

De aceea, rareori despoților li se va spune că ideile lor stupide sunt stupide sau că războaiele pe care le pornesc pot fi catastrofale. Încercarea de a aduce critici sincere poate avea ca rezultat eliminarea celor care îndrăznesc să o facă, așa că majoritatea consilierilor evită să critice. De-a lungul timpului, consilierii care rămân de obicei în post sunt simple marionete care dau din cap aprobator la orice schemă prostească a despotului.

Chiar și cu oameni aparent loiali, despoții se confruntă cu o dilemă

Chiar și cu astfel de oameni aparent loiali, despoții se confruntă cu o dilemă. Cum poți avea încredere în loialitatea unui individ care are toate motivele să mintă și să-și ascundă adevăratele gânduri?

Pentru a rezolva această problemă, despoții creează teste de loialitate, șarade macabre pentru a separa adevărații oameni loiali de cei care pot aspira să le ia locul. Cei care repetă afirmații absurde fără să clipească sunt considerați loiali. Oricine ezită este considerat suspect.

Mulți oameni din preajma lui Putin au înțeles această dinamică, motiv pentru care au fost dispuși să susțină afirmația ciudată a lui Putin conform căreia președintele evreu al Ucrainei, Volodimir Zelenski, conduce un stat „neo-nazist”.

Întregul sistem este un fel de ”Sat Potemkin”

Dar pentru a rămâne la putere, despoții au și alte griji. Ei trebuie să-și câștige, să-și intimideze și să constrângă populația. De aceea, dictatorii investesc în mass-media sponsorizate de stat. În Rusia, statul merge până acolo încât prezintă candidați falși la președinție, care pretind că i se opun lui Putin, în cadrul unor alegeri trucate. Întregul sistem este un fel de ”Sat Potemkin”, adică o iluzie privind alegerile și dezbaterile politice.

Din nou, acest mecanism de control vine cu un cost. Unii cetățeni spălați pe creier de propaganda de stat vor susține un război care se va întoarce, cu siguranță, împotriva lor. Alții se opun, dar le va fi prea frică să spună ceva. Sondaje pe bune nu există în autocrații, iar Rusia nu face excepție. Asta înseamnă că despoți precum Putin nu pot înțelege cu exactitate ce simt oamenii.

Dacă trăiești suficient de mult într-o lume complet falsă, s-ar putea să înceapă să ți se pară reală. Dictatorii și despoții încep să dea crezare propriilor minciuni, repetate de ei la nesfârșit și perpetuate de mass-media controlată de stat. Acest lucru ar putea ajuta să înțelegem de ce discursurile lui Putin au devenit niște tirade fără noimă. Probabil că mintea lui a cedat în fața propriei propagande, creând o viziune deformată asupra lumii, în care invazia Ucrainei este, așa cum a spus Trump, o mișcare incredibil de „inteligentă”.