Se pare că rezultatul alegerilor parlamentare din Ucraina nu a mulţumit nici una dintre cele două tabere mari. Partidele „revoluţiei portocalii“, pro-occidentale, par să nu fi obţinut o victorie importantă.

Din cauza majorităţii la limită, orice controversă între viitorii parteneri de coaliţie poate deveni o ameninţare pentru existenţa guvernului. E posibil ca tabăra pro-rusă aleasă să încerce din nou să atragă deputaţi „portocalii“, pentru a crea astfel o majoritate. Dependenţa economică ridicată faţă de Rusia va reduce şi mai mult spaţiul de acţiune al noului guvern. Rusia livrează o mare parte din gazele naturale necesare şi este în acelaşi timp cea mai mare piaţă de export a Ucrainei. Preţul gazului pentru 2008 urmează să fie negociat, iar concernul Gazprom trebuie să fi semnalat deja majorări semnificative de preţ în cazul unui guvern „portocaliu“.

În ciuda imprevizibilităţii politice, se pare că economia ucraineană va creşte în 2007 din nou cu aproximativ 7%, mai ales datorită conjuncturii mondiale privind oţelul. Pe lângă exporturi (peste 40% din produsele metalurgice), cererea internă în creştere contribuie tot mai puternic la creşterea economică. Ea va fi impulsionată de avansul veniturilor şi de extinderea creditelor de consum. Indicele local PFTS reflectă această evoluţie pozitivă, crescând deja în acest an cu peste 100%, în mod clar mai mult ca toate celelalte burse est-europene.

Aceasta nu trebuie să ascundă faptul că Ucraina, pe lângă dependenţa de oţel şi gaz, se află în faţa unor probleme interne variate. Astfel, corupţia, piedicile normative şi juridice, precum şi lipsa transparenţei împiedică apetitul investiţional al investitorilor străini. Aceste probleme fac dificilă modernizarea economiei şi schimbarea structurilor, îngreunând o diversificare mai largă.

Pentru noul guvern, realizarea reformelor, deja întârziate şi crearea unor condiţii mai bune de investiţii reprezintă cea mai mare provocare. Dacă aceste măsuri vor fi însă amânate sau vor deveni victima luptelor politice continue, atunci Ucraina este ameninţată de o situaţie neplăcută în cazul unei deteriorări a conjuncturii privind oţelul sau a unei încetiniri a creşterii economice în Rusia.

«Dependenţa de oţel şi gaze e dublată de probleme interne.»
Gerhard Aigner, general manager, Raiffeisen Capital Management, Viena