Kompro-suveranismul

Multă vreme, Viktor Orbán ne-a fost prezentat ca model de atitudine pro-europeană, ca etalon al democrației. Dar, odată cu războiul din Ucraina, am asistat la o spectaculoasă ”schimbare la față”: peste noapte el a devenit lăudătorul agresiunii Kremlinului. M-am aplecat asupra cazului și am prezentat, într-un articol din Evenimentul Istoric, aspecte mai puțin știute din trecutul prim-ministrului ungar. Pentru aceasta, am fost nevoit să ”aclimatizez” în limba română un termen din jargonul kaghebist: kompromat. Adică recrutarea unui agent prin șantaj cu material compromițător – în cazul de față, rapoartele scrise de domnul Orbán în anii 1980, spre informarea Securității comuniste ungare, scrie Tudor Păcuraru pentru evz.ro.

Articolul a stârnit valuri – mai ales că analiza mea a fost confirmată, în iunie 2022, de europarlamentarul Michael Gahler, purtătorul de cuvânt pentru Afaceri externe al Partidului Popular European: „Orbán îl protejează pe Patriarhul Kiril de sancționarea de către UE. Kiril binecuvântează crimele de război pe care dictatorul rus le ordonă în Ucraina. Să vă fie rușine! Într-o zi va fi dezvăluit kompromat-ul prin care rușii vă țin în ascultare. Ce rușine pentru Ungaria, o țară iubitoare de libertate!”

Lansarea unei cărți avertisment

Poziționarea PPE a stârnit reacția întregii prese internaționale – vezi Evenimentul Zilei din 4 iunie 2022. Iar eu m-am găsit în centrul acestui vârtej. Atunci m-a contactat dl. Romeo Couți, de la TVR-Cluj, propunându-mi să abordez, în emisiunea sa ”Reporter Special”, falsul naționalism, ”kompro-suveranismul” domnului Viktor Orbán. Ceea ce am și făcut. La montaj, materialul a stârnit furtună: m-am trezit luat la rost de directoarea executivă a TVR Cluj, care mi-a solicitat ultimativ, printre altele, să cer Agenției Bloomberg să-mi zică de unde a aflat că serviciile de informații ungare sunt excluse din circuitele NATO/UE? Nu zău – ajungea să consulte Lista de sancțiuni a Trezoreriei SUA, unde domnul Antal Rogán, coordonatorul serviciilor ungare, figurează la loc de necinste!

NATO
Steag NATO/SURSA FOTO: Dreamstime

Dar Romeo Couți a luat-o ardelenește: a pornit volumul „Lebăda Neagră de pe Balaton”, apărut în 2023. Iar cu sprijinul colegului Claudiu Dăbău, am venit cu ideea să lansăm volumul … la Miercurea Ciuc. La 15 martie 2024 eram pe drum, alături de diplomatul și istoricul clujean Alexandru Ghișa, când am primit vestea că, la intervenția ”unor lideri UDMR”, primăria a interzis lansarea de la Biblioteca Județeană. Totuși lansarea s-a făcut, într-o locație privată, fără incidente. Nu venisem ca să creăm incidente, ci ca să avertizăm: domnul Orbán e pilotat de Spațiul Nord, ”kompro-suveranismul” său nu e benefic nici pentru România, nici pentru Ungaria și nici pentru minoritatea maghiară din Transilvania! Domnului Hunor i-au trebuit doi ani de zile ca să-mi dea dreptate și să se distanțeze de controversatul Viktor Orbán – cam târziu, dar tot e bine că a avut curajul s-o facă!

Puii Lebedei.

Avertismentele noastre fiind blocate și oficial cenzurate de Televiziunea Română, domnul Viktor Orbán a început să frecventeze Bucureștii unde, la câte un mic-dejun de lucru cu domnul Ciolacu, l-a învățat pe omologul său cum și ce să facă, pentru ca voturile social-democrate să ajungă la beneficiari nebănuiți. Detaliile le-a explicat pe TikTok domnul Simonis. În această atmosferă de frățietate a autorităților cu indivizi care nu recunosc granițele României și administrația românească din Transilvania, kompro-suveranismul hungarist a avut condiții optime ca să infesteze Mișcarea suveranistă autohtonă.

 Mișcarea suveranistă n-a fost adusă în România în valize rusești, prin contrabandă. Suveranismul românesc este o reacție organică, chiar legitimă la performanțele sub-mediocre ale clasei politice românești. Aflat la început de drum și condus de persoane cu experiență politică mai redusă, suveranismul autohton a fost pradă ușoară pentru operațiunile de influență derulate profesionist de peste hotare.

Sprijinul financiar vine la pungă

 Deși fraternizarea cu kompro-suveranismul hungarist siluiește două secole de tradiție a Mișcării naționale, cu sprijin financiar venit la pungă, de prin Dubai, a apărut o altă Românie: cu cămașă verde și diagonală, privind chiorâș spre Răsărit, spre românii de dincolo de Prut și pregătindu-se să jecmănească Ucraina vecină, după ce va fi fost doborâtă și siluită de armata rusă ”eliberatoare”. Este sora geamănă a kompro-suveranismului domnului Orbán care, la fel, privește chiorâș spre Răsărit, spre Transilvania, iar în februarie 2022 mobilizase trupe la granița cu Ucraina, pregătit s-o jefuiască de teritorii – cel puțin asta scria presa ungară de săptămâna trecută.

Iar acest bastard monstruos, rezultat al concubinajului dintre kaghebism și hungarism, a fost prezentat românilor drept ”adevăratul suveranism”! Mulți politicieni suveraniști – Târziu, Terheș, Becali – precum și unii influenceri precum Aurelian Popa au denunțat frauda. Chiar și doamna Șoșoacă s-a sesizat. Dar vocea lor a fost înecată de hărmălaia fermelor de boți, dopați cu criptomonede. Iar cu banii și asistența tehnică a unor oligarhi fugari, kompro-suveranismul autohton și-a cumpărat șepcuță MAGA și, arborând fraudulos steagul american, a parazitat și chiar a paralizat Parteneriatul strategic.

Trustul România și slăbiciunile sale.

După război, mulți viteji se arată. După anularea turului doi, cum apăream în vreun studio de televiziune, eram luat la întrebări: dar SRI ce a păzit? Și a trebuit să explic de zeci de ori că SRI este o armă pe care numai Președintele și Prim-ministrul o pot acționa. Domnul Iohannis fiind în vacanță, iar domnul Ciolacu stând la taclale cu domnul Orbán, kompro-suveranismul hungarist a putut prelua fără dificultate segmente semnificative ale suveranismului autohton. Din fericire, cei care trag sforile – operatorii KGB/FSB – nu sunt infailibili. ”Cultura subversivă” rusă are puncte slabe cunoscute Contraspionajului.

În jargonul kaghebist, acest tip de operațiune – preluarea de către un agent al Kremlinului a conducerii unei mișcări politice de peste hotare – poartă denumirea de ”Trust”. Ca și alte operațiuni de acest fel, ”Trustul România 2024 – 2025” avea trei puncte slabe: pivotul de tip Rasputin, rețeaua de sprijin de tip Neceaev și finanțarea tip Parvus, prin mânuitori.

Cele trei butoane.

Pe baza experienței sale multiseculare, spionajul rus consideră că o mișcare subversivă de anvergură nu poate fi lansată decât de o personalitate distopică. Revoluția rusă din 1905 a fost declanșată de preotul Glapon, un exaltat bântuit de viziuni, a cărui nebunie mistică a oferit nemulțumiților un fals Mântuitor. La fel, mișcarea de protest contra primului război mondial a fost declanșată de alt exaltat bântuit de viziuni: Rasputin. Drept care spionii ruși au punctat și capacitat un nou Rasputin, care să deraieze România de pe traseul euro-atlantic. Are toate atuurile: e inspirat de Firul Divin, comunică telepatic cu plantele… Totuși, asemenea lideri – Mântuitori, mânați de exaltare, comit greșeli care îl fac vulnerabili în fața Legii. Spre exemplu, fac apologia lui Codreanu și se aleg cu dosar penal. Iar dosarul penal este un remediu foarte, foarte eficient împotriva exaltării subversive…

Falșii profeți vor da țara peste cap

În romanul său, ”Demonii”, Feodor Dostoievski ne prezintă lumea ciudată a revoluționarilor ruși. Personajul principal este o figură istorică reală: Serghei G. Neceaev, autorul așa-numitului Catehism al Revoluționarului (1869).  La punctele 25 – 26 ale Catehismului citim: „Opera care ne revine nouă este o distrugere cumplită, totală, generală. Să ne alăturăm bandiților îndrăzneți, care sunt singurii adevărați revoluționari ai Rusiei.

A strânge aceste bande într-o forță de neînfrânt, care va nimici totul în trecerea ei – acesta ne va fi țelul!” Altfel spus, nu falșii profeți vor da țara peste cap – ci infractorii operând în spatele exaltaților bântuiți de viziuni. E o soluție pe care a aplicat-o și Lenin, pe care o aplică în prezent FSB, care recrutează elemente infracționale pentru a comite sabotaje în țări străine. Problema e că infractorii sunt mercenari: nu au convingeri ideologice. Strânși cu ușa, povestesc tot. De la cine au primit banii, către cine au fost îndrumați să cumpere arme și muniție, cu complicitatea cui le-au introdus în țară, cine i-a instruit ce să facă cu ele. În trei-patru zile de anchetă organizația subversivă se deșiră, iar domnul Potra e nevoit să își găsească ascunzătoare prin debaraua doamnei Martyrosian…

Ultima vulnerabilitate e finanțarea.

Dacă ai dat de urma banilor, ai control asupra întregii situații. Iar banii lasă urme, care permit autorităților să identifice interfața dintre circuitul financiar ilegal și circuitul financiar legal: mânuitorul. Un milionar german, cu criptonimul ”Parvus”, a finanțat revoluția lui Lenin. La noi, mânuitor a fost un milionar discret, care învârtea cantități colosale de criptomonede, crescute din neant în calculatorul personal. Meseria sa e condiționată de discreție: i-ai scos gluga de pe ochi, l-au fotografiat jurnaliștii, poza lui e în ziare – e terminat. Fiindcă de acum încolo oricine e văzut discutând cu el e instantaneu bănuit de activități ilegale, adică exact ceea ce vor să evite cei care apelează la mânuitori. Iar odată deconspirată identitatea sa, averea mânuitorului se destramă: banii negri fug spre alți mânuitori, încă nedeconspirați.

Arestatul stă ca pe ghimpi și, până la urmă, colaborează cu ancheta ca să mai salveze o brumă din averea sa. Deci toarnă toată filiera, semnează Acord cu procurorii și e lăsat să plece acasă. Apoi se jură că nu a ”ciripit”, ca să nu sărăcească cu totul.

Blocarea conturilor un pas

Cine-i fraier îl crede, continuă să se bazeze pe el pentru viitoarea ”vărsare de sânge” – și chiar în preziua acțiunii, citește prin ziare: „Libra Bank a blocat conturile AUR, alături de conturile a trei companii la care prim-vicepreședintele partidului, Marius Lulea, e asociat. Decizia de a bloca conturile respective a fost luată în contextul în care Marius Lulea nu și-a declarat sursa averii. Mai mult, Libra Bank a sesizat Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor cu privire la tranzacții suspecte efectuate de AUR.” E vineri seara, prea târziu să trimiți consiliera la Chișinău, să-ți aducă o valiză de bani! Încerci, dar moldovenii nu și nu, n-o lasă. Iar atunci partida e definitiv pierdută, zău…

O mână nevăzută a apăsat succesiv aceste trei butoane și întregul Trust România a implodat precum submarinul ăla, ”Titan”. Cei implicați nici n-au apucat să-și dea seama ce tren i-a lovit. Iar eu mă amuz copios citind prin ziare că „deși suntem în plin război hibrid, iar România a fost la un pas de a avea un președinte cu aplecări evidente spre extremismul de dreapta … conducerea militară a SRI nu ia măsuri…” Nu zău!

Și la Budapesta, când va apăsa mâna nevăzută acele trei butoane?