Tranzacţiile slabe au tăiat la jumătate profitul Bursei
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, în 2012, un profit net preliminar de 8,98 milioane lei, în scădere cu 47,1% faţă de cel din 2011, rezultat ce va permite însă distribuirea către acţionari de dividende, informează un comunicat postat luni pe site-ul bursei.
Cifra de afaceri a BVB a fost anul trecut de 17,51 milioane lei, cu 19,5% mai mică faţă de cea din 2011, scădere datorată, în principal, reducerii veniturilor din activitatea de tranzacţionare. Această scădere a fost compensată parţial de creşteri ale veniturilor din admiterea şi menţinerea la tranzacţionare a emitenţilor. Cheltuielile operaţionale au totalizat 13,5 milioane lei, în scădere cu 12,1% faţă de cele 15,35 milioane lei din 2011, datorită măsurilor luate în vederea eficientizării activităţii, prin reducerea cheltuielilor de personal, de promovare şi a celor cu provizioanelor şi amortizările.
Scăderea mai accentuată a veniturilor operaţionale decât a cheltuielilor a determinat înregistrarea unui profit operaţional preliminar de 4,06 milioane lei, în scădere cu 36,4% faţă de cel din anul precedent. Rezultatul din activitatea financiară a totalizat 6,05 milioane lei, în scădere cu 51,3% faţă de cel din 2011, de 12,41 milioane lei, rezultat obţinut în principal din dobânzi şi influenţat de dividendele mai mici încasate de la Depozitarul Central. Piaţa de acţiuni (inclusiv segmentul DEAL) a înregistrat o diminuare a valorii tranzacţiilor cu 30,8% în 2012, până la nivelul de 7,268 miliarde lei, faţă de 10,496 miliarde lei în anul precedent. Fondul Proprietatea a rămas cel mai tranzacţionat emitent, cu 46% din rulajul total, urmat de BRD-Groupe Societe Generale, cu 8%, SIF Transilvania (SIF 3) şi OMV Petrom, cu câte 7% din valoarea tranzacţionată totală.
Segmentul produselor structurate a înregistrat creşteri importante, atât la nivelul valorii totale a tranzacţiilor (687,4 milioane lei, plus 57% faţă de 2011), cât şi ca medie zilnică a valorii tranzacţionate, care a atins 2,7 milioane lei (plus 60%) şi ca volum (plus 118% faţă de 2011). Segmentul de vânzare de date a înregistrat venituri de 1,43 milioane lei, în scădere cu 33% faţă de nivelul din 2011. În ultimul trimestru din 2012, BVB a înregistrat o pierdere netă preliminară de 460.000 lei şi o cifră de afaceri de 3,53 milioane lei, pe fondul unei scăderi cu caracter sezonier a activităţii de tranzacţionare şi a numărului mai mic de zile de tranzacţionare în decembrie 2012 faţă de perioada similară din 2011.
Veniturile operaţionale au scăzut cu 26% în ultimul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2011, iar cheltuielile operaţionale au totalizat 4,32 milioane lei, în scădere cu 17,2%, ceea ce a făcut ca BVB să încheie ultimele trei luni cu o pierdere operaţională de 740.000 lei. La 31 decembrie 2012, BVB avea active nete totale de 97,95 milioane lei şi datorii de 2,41 milioane lei, toate fiind datorii pe termen mai mic de un an.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





