Traiul pe datorie
In acest moment, Termoelectrica este in cautarea unui imprumut de 200 milioane dolari, pentru a-si putea finanta o parte din importurile de pacura si gaze naturale. Statul roman, sau mai exact Ministerul Finantelor, este gata sa garanteze acest imprumut, asa cum a facut si in alti ani. Nu va fi nici o problema ca Termoelctrica sa obtina banii. Sa ne gandim doar ca anul trecut compania s-a imprumutat din surse externe cu 400 milioane dolari. Termoelctrica va deschide fara probleme usa finantelor
In acest moment, Termoelectrica este in cautarea unui imprumut de 200 milioane dolari, pentru a-si putea finanta o parte din importurile de pacura si gaze naturale. Statul roman, sau mai exact Ministerul Finantelor, este gata sa garanteze acest imprumut, asa cum a facut si in alti ani. Nu va fi nici o problema ca Termoelctrica sa obtina banii. Sa ne gandim doar ca anul trecut compania s-a imprumutat din surse externe cu 400 milioane dolari. Termoelctrica va deschide fara probleme usa finantelor internationale nu pentru ca este o firma sanatoasa din punct de vedere financiar, ci pentru ca garantia acordata de stat are un cuvant important de spus in fata investitorilor straini.
Cateva lucruri bune s-au intamplat cu Termoelectrica. Externalizarea a 17 centrale locale de termoficare a redus necesarul de finantare. Pe de alta parte, supravegherea financiara impusa de acordurile internationale a dat mai multa incredere bancilor care se ocupa cu obtinerea creditului sindicalizat. Marea problema a companiei ramane incasarea facturilor sau mai exact datoriile pe care le au consumatorii si societatile de distributie fata de Termoelectrica. Banii pe care ar trebui sa-i incaseze producatorul de energie si caldura se situeaza, in acest moment, aproape de nivelul a 500 milioane dolari. Este usor de observat ca daca s-ar incasa chiar si mai putin de jumatate din totalul creantelor, Termoelectrica n-ar mai avea nevoie sa se imprumute de pe piata externa.
Daca Termoelectrica o va scoate la capat si iarna care vine, mult mai complicata este situatia termocentralelor proaspat desprinse de compania-mama. Ele au fost preluate de consiliile locale, numai ca noii administratori au acum parte de o surpriza neplacuta. Ei gestioneaza un patrimoniu imens, dar complet lipsit de mijloace financiare. Inainte de descentralizare toti banii se strangeau in conturile Termoelctrica. Compania le-a dat autoritatilor locale termocentralele, dar a uitat sa le mai dea si bani. Cum vor face rost de lichiditati noii administratori? Prin credite, garantate evident de Finante.
Cosmarul Temoelctrica si al centralelor termice proaspat desprinse de societate se va numi tot incasarea banilor de la consumatori. Faptul ca Executivul protejeaza rau-platnicii (atat persoane fizice cat si persoane juridice) va face ca nivelul datoriilor sa ramana la fel sau chiar sa creasca. A fost deja uitata campania de debransare a datornicilor declansata cu surle si trambite la inceputul acestui an. Mult mai la moda este acum amanarea de la plata, iar acest lucru ne va costa. Vom constata la sfarsitul iernii viitoare ca Termoelectrica are de incasat tot atat de multi bani si ca 200 milioane dolari s-au ars in termocentrale, fara vreun efect economic pozitiv.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





