Tiger Woods, dat afară şi din propriul joc

Tiger Woods, dat afară şi din propriul joc
Publicat de CAPITAL la 6 ianuarie 2011, 11:23

Colaborarea dintre producătorul de jocuri EA Sports şi cel mai celebru jucător de golf al lumii pentru realizarea “Tiger Woods PGA Tour” se apropie de final.

Din 1999 încoace, jocul s-a numărat constant între cele mai bine vândute din întreaga lume. După scandalurile personale în care a fost implicat golferul în 2009, însă, anul trecut vânzările s-au prăbuşit cu aproape 60%.
În 2011, jocul va apărea pe piaţă, numele va fi acelaşi, însă protagonistul său nu va mai apărea pe copertă. De asemenea, dacă în general lansarea unei noi versiuni era precedată de o campanie de marketing, în care Woods apărea în diverse emisiuni televizate şi dădea interviuri în stânga şi-n dreapta, anul acesta EA a decis să caute alte căi de promovare.

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.