Urmatorul miliard de posesori de telefoane mobile sau de utilizatori de internet va proveni din Africa, America Latina si Asia. Pentru cresterea profiturilor, marii jucatori din industria auto, IT, sau a bunurilor de consum mizeaza pe pietele emergente.

China va deveni, pana la sfarsitul acestui deceniu, a doua mare producatoare de autovehicule, dupa SUA. Multe dintre acestea vor lua calea exportului, dar majoritatea se adreseaza consumatorului autohton. Cele mai ieftine modele costa pe piata chineza 4.000 de dolari, dar pe masura ce concurenta se inteteste, pretul ar putea cobori si mai jos. Toti greii industriei auto sunt prezenti pe piata chineza si se pregatesc pentru un razboi dur. Nici firmele indiene nu stau deoparte, promitand modele cel putin la fel de ieftine pentru piata autohtona ca cele din tara vecina.
In India, exista deja operatori de telefonie profitabili, care percep doar doi centi pentru costul unui minut de convorbire. Numarul conectarilor creste necontenit, analistii estimand ca, in curand, cei mai multi utilizatori de telefoane mobile la nivel global vor vorbi intr-un dialect de pe subcontinent. Daca indienii vorbesc tot mai mult la telefonul mobil, chinezii in schimb vor detrona SUA la numarul de utilizatori de internet. Pe masura ce preturile se prabusesc, urmatorul boom IT este asteptat in America Latina si in Africa.

Globalizarea intoarce astfel beneficiile aduse de tarile in curs de dezvoltare consumatorilor americani, europeni sau japonezi. Cautarea locatiilor optime pentru producerea cat mai ieftina a unui numar tot mai mare de bunuri a redus considerabil costurile de productie. In paralel, banii adusi din exporturi au creat intr-o serie de tari o clasa mijlocie, capabila, pentru prima data, sa imite, chiar daca in varianta “low cost”, stilul de viata occidental.


Dar tarile in curs de dezvoltare intra si in vizorul furnizorilor de servicii financiare, care vad o piata cu potential gigantic. In 2006, mai mult decat pana acum, bancile si societatile de asigurare se vor extinde catre est. Rusia promite din nou sa devina un pol pentru investitori, mai ales ca Moscova a inceput sa faca ordine pe piata financiara. Fondurile de investitii occidentale vor putea sa cumpere actiuni la Gazprom, cea ma mare companie din domeniul gazelor naturale. Avand in vedere cotatiile internationale, sectorul energetic si cel al materiilor minerale vor continua sa atraga valuta forte. Cu banii castigati din exporturile energetice, Moscova va demara proiecte ambitioase in domeniul sanatatii si infrastructurii, care vor redistribui bogatia. Cresterea puterii de cumparare se va simti si in cifra de afaceri a producatorilor de automobile si de bunuri de consum.


Cresterea nivelului de trai in Asia a schimbat modelele de consum al populatiei. Orezul nu mai este singura alegere pentru chinezul de rand. Cererea marita de carne a facut ca preturile produselor agricole sa explodeze. Brazilia a profitat cel mai mult de noua conjunctura. tara sud-americana a devenit intr-un deceniu o mare putere agricola. De la zahar la carne de pui si de la ulei de soia la preparatele din carne de porc, brazilienii ii concureaza serios pe americani, care dominau pana de curand piata agricola mondiala. Veniturile in crestere ale fermierilor brazilieni au marit consumul intern.


si in 2006, cresterea economica va fi, evident, dominata de apetitul consumatorilor americani. Daca locomotiva americana va continua sa mearga, hranita de achizitiile masive de valuta americana ale bancilor asiatice, puterea de cumparare a consumatorilor din tarile in curs de dezvoltare va creste si ea. La randul lor, noii consumatori vor deveni tot mai importanti pentru marile firme occidentale, care isi vor spori investitiile in afara tarilor dezvoltate. Acestea din urma, grupate in selectul club numit OECD (Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare), doar 54% din economia mondiala, ceea ce inseamna ca tarile “sarace” devin tot mai importante.


Ponderea importurilor in totalul consumului tarilor OECD s-a dublat in ultimii 20 de ani si are toate sansele sa creasca in continuare. Potrivit majoritatii analistilor, cresterea economica bazata pe liberalizarea treptata a comertului mondial are toate sansele sa continue si in 2006.

Sursa: Capital, 17 ianuarie 2006