Sudul Europei fierbe: Record de 46°C, orașe în alertă și refugii climatice pentru supraviețuire

Valul de căldură care a cuprins sudul Europei a atins un nou nivel de severitate în acest weekend, cu temperaturi care au urcat până la 46°C și măsuri de urgență fără precedent adoptate în marile orașe.

Duminică a fost una dintre cele mai toride zile din acest an, iar meteorologii avertizează că infernul termic va continua cel puțin până miercuri.

Orașe transformate în cuptoare

În Italia, 21 de orașe, inclusiv capitale turistice precum Roma, Florența și Veneția, au fost plasate în alertă maximă. Ambulanțele au fost mobilizate în apropierea monumentelor turistice, iar spitalele au raportat o creștere cu 10% a cazurilor de insolație. Cei mai afectați sunt vârstnicii, bolnavii cronici și persoanele fără adăpost, care devin victime directe ale crizei climatice.

Pentru a face față situației, autoritățile italiene au deschis „refugii climatice” la Bologna și au distribuit dezumidificatoare familiilor nevoiașe din Ancona. La Roma, vârstnicii beneficiază de acces gratuit la piscine, iar în Veneția, muzeele cu aer condiționat și-au deschis porțile gratuit pentru persoanele de peste 75 de ani.

Spania: Recorduri istorice și o Mediterană care fierbe

În Spania, termometrul a urcat până la 46°C în El Granado, Andaluzia — o temperatură record pentru luna iunie, ce ar putea deveni oficial cea mai ridicată înregistrată vreodată în această perioadă. La Madrid, căldura a fost atât de sufocantă încât localnicii spun că nu este normal pentru această perioadă a anului.

Nici marea nu oferă alinare: temperatura apei în Insulele Baleare a depășit 26°C, un nivel caracteristic lunii august, nu sfârșitului lunii iunie.

Portugalia și pericolul incendiilor

În Portugalia, Lisabona și alte regiuni sudice se află sub Cod Roșu de caniculă, iar riscul de incendii este la cote alarmante.  Pe străzile Lisabonei, turiștii și localnicii încearcă să se protejeze de soarele arzător.

Canicula extremă — un semnal de alarmă climatică

Potrivit experților IPCC, valurile de căldură intense sunt un simptom clar al încălzirii globale. Frecvența, durata și intensitatea acestor episoade de căldură extremă au crescut semnificativ din anii 1950 și vor continua să crească pe măsură ce clima planetei se încălzește.

„Valurile de căldură din regiunea mediteraneană au devenit mai frecvente şi mai intense în ultimii ani, cu recorduri care ating 37 de grade sau chiar mai mult în oraşe, unde efectul de insulă termică urbană creşte şi mai mult temperaturile”, a subliniat Emanuel Piervitali, cercetător la institutul italian pentru protecţia şi cercetarea mediului.