"Aceste lucrări, care semnalează un mecanism "subestimat", vor permite să se amelioreze luarea în calcul a zăpezii în modelele utilizate pentru a se prevedea evoluţia climatului mondial", estimează Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNRS) într-un comunicat citat de AFP.

Mai mulţi cercetători francezi ai Laboratorului de glaciologie şi geofizică a mediului din Grenoble şi ai unităţii mixte internaţionale Takuvik a Universităţii din Laval (Canada) s-au interesat de capacitatea zăpezii de a reflecta razele Soarelui.

Climatologii, în modelele pe care le utilizează pentru a prevedea climatul viitor al Terrei, ţin seama în general de o "retroacţiune pozitivă": o dată cu creşterea temperaturii, fulgii de zăpadă au tendinţa să se mărească, fenomen care diminuează capacitatea de reflexie a zăpezii şi accelerează încălzirea.

Autorii studiului estimează totuşi că un alt mecanism – cunoscut, dar "subestimat", potrivit lor – ar putea anula această retroacţiune pozitivă şi să nu modifice profund capacitatea de reflexie a Antarcticii: faptul că "în viitor ne putem aştepta la o creştere a precipitaţiilor sub formă de ninsori în Antarctica".

Potrivit lucrărilor lor, bazate pe imagini luate din satelit şi pe modelizări numerice, ‘într-un scenariu climatic unde temperatura continentului Antarctica ar creşte cu 3 grade C, înteţirea precipitaţiilor ar creşte capacitatea de reflexie cu 0,4 %’, indică CNRS în comunicat.

"Aceasta ar compensa 0,3 % din diminuarea capacităţii de reflexie provocată de creşterea temperaturilor", precizează organismul.

Încălzirea climatică ar putea să fie astfel mai puţin intensă decât se prevede pentru continentul Antarctica. "Previziunile asupra încălzirii ar trebui revizuite în scădere cu 0,5 % grade C pentru centrul continentului austral’ pentru o încălzire simulată cu 3 grade C, a indicat pentru AFP cercetătorul Gerhard Krinner. "Aceasta nu va revoluţiona proiecţiile climatologilor, dar le va face mai precise", a adăugat el.