Demirbank a inaugurat o noua sucursala la Cluj. Saptamana trecuta a fost deschisa publicului cea de-a saptea sucursala a Demirbank, situata in Cluj-Napoca. Sucursala clujeana va oferi servicii atat companiilor cat si persoanelor fizice, pe o arie larga, cuprinzand judetele Alba, Bihor, Bistrita Nasaud, Maramures, Mures, Salaj si Satu Mare. In cursul anului 1999, capitalul propriu al Demirbank Romania a crescut la 272 miliarde lei, profitul net obtinut anul trecut a fost de 61,7 miliarde lei, iar rentabilitatea reala a capitalului propriu a fost de peste 29 %.

Banc Post lanseaza un serviciu tip mobile banking. Banc Post lanseaza primul serviciu tip mobile banking din Romania, SmartTel SMS, sub licenta Universal Card Systems. Noul serviciu este o alternativa la serviciile de tip E-banking si asigura accesul la informatii bancare prin intermediul terminalelor de telefonie mobila GSM. Informatiile sunt transmise sub forma de mesaje text, care apar pe ecranul telefonului celular. Abonatii la Connex sau Dialog care sunt titulari ai unui cont curent sau ai unui cont de card la Banc Post se pot inscrie pentru obtinerea acestui serviciu la ghiseele Banc Post.

Informatii prin GSM si la Banca Agricola. Saptamana trecuta, serviciul SmartTel SMS a intrat si in portofoliul de servicii oferit de Banca Agricola. Detinatorii de conturi la Banca Agricola pot obtine informatii la cerere, sau periodic, 24 de ore din 24, in fiecare zi a saptamanii. Se pot obtine date referitoare la incasari, solduri, dobanzi incasate sau de incasat, aferente depozitelor, ratele care trebuie platite, termene, scadente etc. Serviciul este disponibil pentru clientii celor 44 de unitati ale bancii care utilizeaza sistemul BASIS (Banca Agricola Sistem Informatic prin Satelit).

Noi tipuri de credite la BCR. Banca Comerciala Romana a lansat pachetul de finantari „Familia mea” destinat cumpararii sau modernizarii locuintei, dotarii cu mobilier si cu aparatura electronica sau electrocasnica, achizitionarii unui autoturism, indiferent de tip si marca etc. Un alt credit lansat de BCR este creditul urgent pentru nevoi temporare (nenominalizate). Acestea se acorda persoanelor fizice cu venituri fixe pentru o perioada de maximum doua luni, iar valoarea creditului nu poate depasi valoarea venitului net lunar. Creditul „Sanatatea” si creditul „Invatamant” se acorda persoanelor fizice care realizeaza venituri lunare certe pentru plata unor tratamente medicale si a unor taxe de scolarizare. Avansul este zero, iar dobanda este de 50% pe an. Creditul imobiliar „Punte” se acorda proprietarilor de locuinte care solicita o finantare temporara pentru cumpararea altei locuinte. Termenul maxim este de trei luni, dobanda de 50% pe an, iar volumul maxim este egal cu 80% din valoarea locuintei actuale care urmeaza sa fie vanduta.

Modificari la comisiile de privatizare a bancilor. Guvernul a modificat componenta comisiilor de privatizare de la BCR, Banc Post si Banca Agricola. La BCR au fost numiti Radu Munteanu si Gyongy Simion, reprezentanti ai Agentiei Nationale pentru Dezvoltare Regionala, la Banc Post, Mihai Darie si Sorin Nistor, de la aceeasi organizatie, iar la Banca Agricola, Eugen Popel, tot din partea ANDR.