Stiri
Selgros mai detine un magazin la Brasov, care a reprezentat o investitie de 16,5 milioane de dolari si care a fost dat in folosinta in mai 2001, precum si unul in cartierul bucurestean Pantelimon, dat in folosinta in luna ianuarie a acestui an. „Planurile noastre de expansiune in Romania se bazeaza pe un ritm de trei-cinci complexuri anual”, informeaza un comunicat al Selgros Cash&Carry Romania, societate cu sediul central la Brasov. Selgros Cash&Carry Romania apartine companiei Fegro Selgros, c
Selgros mai detine un magazin la Brasov, care a reprezentat o investitie de 16,5 milioane de dolari si care a fost dat in folosinta in mai 2001, precum si unul in cartierul bucurestean Pantelimon, dat in folosinta in luna ianuarie a acestui an.
„Planurile noastre de expansiune in Romania se bazeaza pe un ritm de trei-cinci complexuri anual”, informeaza un comunicat al Selgros Cash&Carry Romania, societate cu sediul central la Brasov. Selgros Cash&Carry Romania apartine companiei Fegro Selgros, care este detinuta de companiile Rewe Zentral AG Koln si Otto Versand Hamburg.
Metro inaugureaza in luna septembrie doua magazine noi
Celor 13 magazine deschise in 11 localitati importante din tara li se vor adauga, in aceasta toamna, inca doua, la Oradea si Sibiu. In functie de evolutia economiei romanesti, pana la sfarsitul anului 2004 numarul magazinelor Metro ar putea ajunge la 20.
Reteaua de magazine Metro Cash & Carry Romania, divizie a grupului german Metro AG, a realizat, in primul semestru al acestui an, o cifra de afaceri de 300 de milioane de euro, iar pana la sfarsitul anului, conducerea companiei mizeaza pe atingerea
pragului de 600 de milioane de euro, informeaza un comunicat al societatii.
Valoarea investitiilor realizate in Romania de compania germana incepand cu anul 1996 se ridica la 200 de milioane de euro, cifra care se va majora la 300 de milioane de euro in urmatorii doi ani.
In prezent, magazinele Metro Cash & Carry functioneaza in Bucuresti (in zonele Otopeni, Militari si Voluntari), Constanta, Craiova, Ploiesti, Galati, Brasov, Timisoara, Bacau, Cluj-Napoca, Iasi si Baia Mare.
In Bucuresti se construieste al doilea Carrefour
Societatea Hiproma SA va deschide, la inceputul anului viitor, cel de-al doilea hypermarket Carrefour din Romania. Magazinul va fi amplasat in apropierea Garii de Nord, in zona Orhideelor, iar lucrarile de constructie au inceput deja. In afara de hypermarket, aici se vor realiza in perioada imediat urmatoare restaurante de tip fast-food, o galerie comerciala si alte facilitati pentru cumparatori.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





