Retrocedarea proprietatilor nationalizate dupa 1948 a dat peste cap institutiile centrale ale statului. Functionarii ministerelor si cei ai administratiilor publice locale nu mai fac fata avalansei de cereri venite din partea fostilor proprietari. Practic, orice a existat inainte de Al doilea razboi mondial si a fost confiscat de stat prin Legea nr. 119/1948 poate fi revendicat: terenuri, imobile pentru locuit, cladiri cu destinatie publica, intreprinderi, drumuri, cai ferate.
Primul care a promovat proiectul unei astfel de legi – Valentin Ionescu, fost ministru al privatizarii – estima valoarea totala a retrocedarilor la
5-7% din portofoliul FPS in 1997. Adica aproximativ 1,2 miliarde de dolari. Pretentiile fostilor proprietari depasesc insa cu mult aceasta suma. Doar in cazul APAPS valoarea cererilor de retrocedare depuse pana la sfarsitul saptamanii trecute depatea un miliard de dolari. La aceasta suma trebuie insa adaugate pretensiile fostilor proprietari care solicita bunuri aflate in patrimoniul altor ministere (industrie si transporturi).
Dosarele cu cereri intra la periat
Dar cel putin pentru moment, problema principala in privinta retrocedarilor nu o reprezinta banii. Legea nr. 10 nu precizeaza foarte clar cum se stabileste autenticitatea actelor de proprietate din acea perioada. Ba mai mult, pentru cateva obiective industriale au fost depuse cereri din partea mai multor persoane, care sustin ca sunt mostenitori legali. Pentru a rezolva aceste probleme, la nivelul Guvernului s-a luat in discutie infiintarea unei comisii interministeriale, care sa se ocupe de fiecare dosar de retrocedare in parte. Exista insa si probleme pe care nici o comisie interministeriala nu le poate rezolva. Este cazul unor solicitari de retrocedare bazate pe proprietatea asupra unor actiuni la societati anonime. Dreptul de proprietate pentru aceste actiuni la purtator este revendicat de mai multe persoane.
Surse din interiorul APAPS afirma ca exista solicitanti- fosti detinuti politici – care sustin ca titlurile la purtator le-au fost sustrase de membri ai Securitatii, dupa arestare. Cum va rezolva justitia toate aceste probleme legate de retrocedari, ramane de vazut.    

Cum se solicita retrocedarea
Cererea de retrocedare se depune la autoritatile locale, in cazul imobilelor, sau la institutiile centrale ale statului, in cazul obiectivelor industriale care au ajuns in administrarea statului roman.
Dosarul ce insoteste cererea trebuie sa contina:
– documente din care sa reiasa calitatea de mostenitor legal
– valoarea estimata a bunurilor imobile
solicitate a fi restituite
– valoarea primita la data exproprierii
– acte doveditoare ale dreptului de proprietate.

APAPS ramane fara portofoliu
La Autoritatea pentru Privatizare s-au strans, de la publicarea Legii nr. 10 in Monitorul Oficial, peste 700 de solicitari de retrocedare a unor proprietati industriale confiscate de regimul comunist. Surse din cadrul APAPS sustin ca zilnic sunt inregistrate 10-15 cereri de retrocedare. Sumele solicitate de fostii proprietari sunt enorme, in cazurile in care se stie deja ca intreprinderile au fost desfiintate. Evaluarea celor 700 de cereri inregistrate pana acum depaseste un miliard de dolari.
Intre cele mai spectaculoase cereri de retrocedare se inscrie si cea a mostenitorilor marilor industriasi romani din perioada interbelica, Max Auscniht si Nicolae Malaxa. Acestia au detinut pachete importante de actiuni la Uzinele de Fier si Domeniile Resita (UDR). Urmasii lui Max Auscniht au solicitat retrocedarea in natura a imobilelor, respectiv, constructii, terenuri, utilaje si instalatii aflate in proprietatea UDR inainte de expropriere. Cererile de retrocedare a proprietatilor detinute de Nicolae Malaxa au fost depuse prin avocat de catre sotia acestuia, Loreen Malaxa, dar si de catre patru nepoti ai industriasului. Urmeaza ca justitia sa stabileasca cine va primi, de fapt, proprietatile Malaxa. Pe langa actiunile detinute la UDR, Nicolae Malaxa a fost actionar principal sau a detinut pachete importante de actiuni la Uzinele Malaxa Bucuresti, Cugir, Tohanul Vechi, Astra Arad, Unio Satu Mare, Industria Optica Romana si alte societati comerciale mai mici.
Reprezentantii APAPS se asteapta ca in perioada urmatoare numarul cererilor de retrocedare sa creasca. Dupa cum sustin surse din cadrul institutiei, sunt asteptate cereri pentru societatile din industria petroliera – rafinariile Steaua Romana Campina si Astra Ploiesti – precum si multe cereri privind industria usoara.

Caile ferate sunt domeniu public
Prin nationalizare au fost confiscate de statul roman 352 de vase fluviale si maritime de transport marfuri. Aceste nave au intrat in patrimoniul companiei Navrom Constanta, desfiintata in 1998. Toate navele care au fost nationalizate in 1948 au fost casate, in cazul in care acestea nu s-au scufundat in timpul exploatarii. Cum societatea care a administrat navele s-a aflat ba sub tutela Ministerului Transporturilor, ba la FPS (actuala APAPS), inca nu este foarte clar cine va receptiona cererile pentru despagubirea proprietarilor. Cert este ca, in prezent, circa 120 de fosti proprietari sau urmasi ai acestora vor sa fie despagubiti. Valoarea solicitata ca despagubiri pentru cele 120 de nave depaseste
40 de milioane de dolari.
In sarcina Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL) cade stabilirea valorii despagubirilor pe care urmeaza sa le primeasca proprietarii a 17 cai ferate locale, nationalizate prin Legea nr. 119/1948. Teodor Chirilean, director de departament in cadrul MLPTL, precizeaza ca prin Legea nr. 213/1998, infrastructura de cale ferata a devenit domeniu public, deci ea nu poate fi retrocedata. „Fostii proprietari pot spera sa fie despagubiti, in nici un caz nu se pot astepta sa-si primeasca inapoi proprietatile, daca acestea sunt incluse in anexele la Legea 213”, afirma Teodor Chirilean. Pana saptamana trecuta, nici un fost proprietar nu a depus cerere de retrocedare a cailor de transport feroviar, intre care sunt calea ferata Ploiesti – Valeni de Munte, Petrosani- Lupeni, Apahida – Zalau sau Dej – Bistrita. O evaluare sumara a despagubirilor pentru aceste obiective (toate cele 17 nationalizate) poate depasi 50 de milioane de dolari.

La Ministerul Industriei nu au ajuns cereri de retrocedare pentru companii importante
La Ministerul Industrei, numarul cererilor de retrocedare a unor bunuri ce au tinut sau inca mai tin de patrimoniul industrial este de doar 27, pana in prezent. Conform domnului Toader Ion, sef serviciu contencios din Ministerul Industriei „Ministerul a primit cereri atat din domeniile ce ii intra in competenta, cat si din alte domenii. Aceste cereri au fost luate in evidenta, iar pentru cele pentru care Ministerul are competenta prevazuta de lege se incearca gasirea unei modalitati de solutionare. Multe dintre cereri tin insa mai mult de competenta APAPS”. Dintre cele 27 de cereri, 25 se refera la mici afaceri de tipul unor ateliere mestesugaresti, disparute de mult sub tavalugul prefacerilor pe care le-a suferit Bucurestiul in perioada comunista. Doua dintre cereri sunt insa ceva mai speciale.
Prima se refera la revendicarea de catre doi cetateni canadieni, Petru Leon Furnarachi si Andrei Emil Furnarachi, a unei parti a societatii producatoare de baterii auto, Acumulatorul, din Bucuresti. Aceasta societate a fost insa construita de catre statul roman abia in perioada anilor ‘60, asa ca revendicarea ar putea parea cel putin ciudata, la prima vedere. Justificarea cererii se face in virtutea faptului ca cei doi sunt descendeti directi ai lui Robert Furnarachi, fost director general si unic proprietar al fabricii de acumulatori Tudor SAR (societate anonima romana), fabrica disparuta in acest moment, situata la vremea respectiva pe Calea Dorobantilor nr. 163, colt cu fosta Sosea Bonaparte. Legea da dreptul, in acest caz, la primirea unor despagubiri sub forma de actiuni la societati cotate la Bursa de Valori Bucuresti. Ea nu exclude insa posibilitatea ca, prin negocieri, pagubitii sau urmasii acestora sa poata primi actiuni la oricare alta societate comerciala, iar cei doi au ales sa continue traditia inaintasului lor. r
O alta revendicare mai aparte si a carei solutionare – poate singura din cele 27 de cereri ce tine, conform domnului Toader Ion, de resortul Ministerului – este cea a lui Grigorescu Stefan din Bucuresti, posesor a 2.624 de actiuni la societatea Mica, cea mai mare intreprindere miniera de extragere a metalelor pretioase din perioada interbelica. Actiunile au apartinut socrului sau, Romulus Odobesteanu, iar valoarea unei actiuni era in anul 1945 de 5.700 lei. Problema, in acest caz, este ca respectiva societate nu mai exista sub denumirea de atunci si desi sectorul mineritului este in totalitate coordonat in prezent de Ministerul Industriei, petentul va trebui sa caute in arhive pentru a dovedi faptul ca una dintre actualele societati din domeniul minier a preluat in totalitate sau in parte activele detinute de Mica.r
r
Ce au facut vecinii nostrir
r
Preluarea proprietatii reprezinta o caracteristica ce a fost comuna tuturor regimurilor totalitare instaurate in tarile din Europa Centrala si de Est. Ca urmare, o data cu reintroducerea unor regimuri democratice in toate aceste state, s-a urmarit gasirea unor solutii de reparare a nedreptatilor comise de vechile regimuri. r
Deoarece s-a dovedit ca este imposibila restituirea in integralitate a bunurilor confiscate, s-a optat pentru atenuarea, pe cat posibil, a nedreptatilor comise de fostele regimuri totalitare. Forma de trecere a unor bunuri private in proprietatea statului s-a facut prin modalitati juridice diferite de la tara la tara – a rezultat astfel si o solutionare diferita a acestor nedreptati. In plus, din cauza situatiei economice generale a acestor state, s-a optat pentru limitarea restituirilor.r
r
Cehia si Slovaciar
Regimul comunist cehoslovac permitea detinerea ca bunuri personale a doua case – una ca resedinta principala si una la tara, ca resedinta secundara – a unui automobil, precum si a unor obiecte de folosinta personala. Restul bunurilor au fost nationalizate. r
S-au acordat reparatii pentru bunurile nationalizate, donate statului prin constrangere, vandute statului in conditii dezavantajoase sau refuzate silit la succesiune. S-a apelat la restituirea in natura, iar acolo unde nu a fost posibil acest lucru, la acordarea de despagubiri. Persoana indreptatita la despagubire trebuia sa preia bunul chiar daca imobilul era depreciat, despagubirea fiind acordata doar daca deprecierea micsora valoarea constructiei sub un anumit plafon. Se putea opta pentru despagubiri si in cazul in care valoarea actuala a bunului era cu mult mai mare decat cea din momentul nationalizarii.r
Suma maxima acordata drept despagubire putea sa se ridice la 60.000 de coroane. 30.000 de coroane se primeau in numerar, si restul sub forma de hartii de valoare ale statului, in cazul titularului, sau numai sub forma de hartii de valoare, pentru celelalte persoane. r
Bunurile ce faceau parte din patrimoniul national nu se restituiau decat o data cu aparitia unei noi legi de protejare a patrimoniului. r
In cazul terenurilor, acestea au fost restituite pana la o valoare maxima de 150 ha pentru terenurile agricole si 250 ha pentru alte terenuri. r
Puteau beneficia de restituire persoanele fizice, proprietarul si mostenitorii acestora. Pentru Slovacia era necesar ca beneficiarul restituirii sa aiba cetatenia slovaca.r
r
Poloniar
Nu exista inca o lege care sa reglementeze restituirea bunurilor mobile si imobile, motivul fiind imposibilitatea gasirii de catre fortele politice a unui criteriu de despagubire care sa realizeze o compensatie justa. r
In Polonia nu a existat problema restituirii terenurilor agricole, deoarece acestea nu au fost niciodata colectivitzate.r
r
Ungariar
S-a optat pentru varianta acordarii de compensatii, si nu pentru cea a restituirii in natura a bunurilor expropiate. Compensatia se platea in intregime pana la 200.000 de forinti. De la 500.000 de forinti in sus se acorda o compensatie de 310.000 forinti plus 10% din valoarea ce depasea 500.000 forinti, dar nu mai mult de 5.000.000 forinti.r
In cazul pamantului, se calculeaza valoarea prejudiciului produs prin cooperativizare, in functie de valoarea medie a coroanei aur si se acorda pamant in compensatie, in functie de aceasta valoare. Acordarea de pamant se face insa prin licitatie, la care cei indreptatiti participa cu cupoanele ce li se cuvin, in functie de valoarea ce a rezultat in urma calcularii compensarii. Dreptul de a cumpara teren este legat de obligatia de a-l cultiva si de a nu-l scoate din circuitul agricol timp de cinci ani. Cupoanele sunt titluri la purtator, transferabile, avand dobanzi de 75% din dobanda de baza a bancii centrale, dobanzi ce se acorda doar pe o perioada de trei ani din momentul in care au fost emise. Cu ele se pot cumpara proprietati (inclusiv apartamente de stat), parti sociale, actiuni.r
Pot primi compensatii numai persoanele fizice.tr
r
Cele mai importante companii ce pot face obiectul retrocedariir
1. Malaxa (Faur Bucuresti)*r
2. Industria Sarmei Campia Turziir
3. Laromet Bucurestir
4. Metrom Brasovr
5. Industria Optica Romana Bucurestir
6. Astra Romana – societate petrolierar
7. Steaua Romana – societate petrolierar
8. Fabrica de sticla Turdar
9. Fabrica de sticla Padurea Neagra Bihorr
10. Simalex (Fabrica de sticla Azuga)r
11. Filatura Nationalar
12. Nitramonia Fagarasr
13. Mica Tarnavenir
14. Rafinaria Steaua Romana Campinar
15. Societatea Nationala de Gaz Metan (Romgaz)r
16. Asigurarea Romaneasca (Asirom)r
r
* in paranteza este numele actual al companiei, daca acesta difera de cel din momentul exproprierii.r