O bună ocazie a fost Congresul de la Siștov din 1791, despre care Ioan Popoiu scrie în lucrarea sa „Întemeierea României (1858-1918):
„În timpul războiului ruso-austro-turc (1787-1792), Divanul Ţării Româneşti a prezentat Austriei şi Rusiei un memoriu, în mai 1790, prin care se solicita desfiinţarea raialelor turceşti Turnu, Giurgiu, şi Brăila, stabilirea hotarului pe linia Dunării, înlăturarea domnilor fanarioţi şi înlocuirea lor cu domni pământeni, neutralitatea şi neatârnarea politică sub garanţia Rusiei şi Austriei.
Memoriul acesta a fost înaintat delegaţilor la Congresul de pace de la Siştov, din 1791.
În memoriu se exprima cu fermitate voinţa „naţiunii” de a-şi dobândi statutul de autonomie în raport cu Poarta, sub protecţia Rusiei şi Austriei, neutralitatea ţării, armată proprie, alegerea domnului de către toate stările sociale”.
Dar să-l lăsăm să ne lămurească pe Nicolae Bălcescu, în ale sale „Biografii istorice”:
„Pe când tot se urmă Congresul de la Șiștov, Turcii, fără voia Austriacilor, începură să plutească pe marginea stângă a Dunării și să-și treacă oștile la Brăila, aflându-se în războiu cu Rușii.
Ministrul turcesc la congres vrea să încredințeze pe ceilalți miniștri ai Puterilor că ambele margini ale Dunării sunt ale Turciei.
Ioan Cantacuzino avea, de la unchiul său Mihai, o colecție de toate hrisoavele de hotare date în deosebite vremi și întărite de hatișerifuri, prin care se lămurea pentru totdeauna hotarele țării.
El trase o copie după aceste acte și le alătură pe lângă un protest din partea Divanului împotriva mincinoaselor dovezi ale Ministrului turcesc ce se afla la Congres.
Dar cea mai mare anevoință era să silească pe boeri să subscrie acest protest, fiindcă le era teamă de Turci.
Cantacuzino atunci, desperând d-a putea astfel izbuti, căută un copist meșter și-l puse de subscrise pe Mitropolit, Episcopi și toți boerii, atât de bine încât însuși ei n-ar fi putut tăgădui.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
