Prefectura Mureș a transmis că, potrivit celor mai recente măsurători efectuate de compania Aquaserv, concentrațiile de cloruri și sodiu din apă sunt în continuare la un nivel ridicat, similar celui din ziua anterioară.
Apa potabilă din Mureș, contaminată. Autoritățile au instituit stare de alertă
În același timp, Direcția de Sănătate Publică a început prelevarea de probe din puncte de consum, izvoare și fântâni publice în localitățile Adămuş, Băgaciu, Târnăveni și Găneşti, pentru analize de laborator. Apa din rețeaua publică a fost declarată nepotabilă, dar poate fi utilizată pentru uz menajer, precum spălat sau curățenie.
Pentru a asigura accesul populației la apă potabilă în condiții de siguranță, au fost instalate 15 recipiente provizorii, fiecare cu o capacitate de 1.000 litri, în puncte cheie din localitățile afectate. În municipiul Târnăveni, acestea au fost amplasate la Spitalul Municipal, Spitalul de Copii, Primărie și în cartierul 1 Decembrie 1918. Alte puncte de distribuție se regăsesc în Adămuş (în fața primăriei și pe str. Mare din Crăieşti), în Găneşti (la școală, grădiniță, primărie și biserica din satul Seuca) și în Băgaciu (centrul localității și curtea Căminului Cultural din Deleni).
„În cursul zilei de astăzi, măsurătorile efectuate de compania Aquaserv S.A. Târgu Mureş, privind concentraţia de cloruri şi sodiu din apă, arată valori asemănătoare celor înregistrate în cursul zilei de ieri. Direcţia de Sănătate Publică Mureş a început prelevarea de probe din punctele de consum, izvoare şi fântâni publice din localităţile Adămuş, Băgaciu, Târnăveni şi Găneşti, în vederea efectuării analizelor de laborator”, a arătat Prefectura.
Aprovizionarea acestor containere este realizată continuu de o cisternă de 10.000 litri a companiei Aquaserv. Pentru suplimentarea necesarului, s-au solicitat și primit recipiente suplimentare: 12 de la compania de apă din Turda, 20 de la Cluj-Napoca și o cisternă de 12.000 litri de la Compania de Apă Sibiu.
Trei mesaje RO-ALERT au fost transmise deja în zonele afectate, avertizând populația că apa din rețeaua publică nu este potabilă. Cetățenii sunt sfătuiți să evite consumul direct al acestei ape până la noi analize și să folosească doar surse sigure de apă potabilă. Instituțiile abilitate vor continua monitorizarea calității apei, atât în rețelele publice cât și în fântânile și izvoarele locale.

Măsurile de sprijin și distribuție a apei potabile vor continua în zilele următoare
Conform Hotărârii nr. 11 din 3 iunie 2025 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la solicitarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mureș, măsurile de sprijin și distribuție a apei potabile vor continua în zilele următoare. Apa din rețeaua publică nu va fi sistată, dar nu este sigură pentru băut sau gătit. Măsurile vor rămâne în vigoare pe întreaga durată a stării de alertă, care este valabilă 30 de zile.
„Aceste recipiente sunt aprovizionate permanent de o cisternă de 10000 de litri a companiei furnizoare de apă. Pentru suplimentarea cantităţilor, au fost solicitate şi se vor primi alte recipiente temporare pentru apă potabilă, de la companiile de apă din Turda (12 recipiente de 1 mc), Cluj-Napoca (20 recipiente de 1 mc) şi o cisternă de 12.000 de litri pentru aprovizionare cu apă de la Compania de apă Sibiu”, a arătat Prefectura Mureş.
În paralel, autoritățile au intensificat monitorizarea zilnică a calității apei brute și a apei din rețea, cu accent pe concentrațiile de cloruri și sodiu. Direcția de Sănătate Publică și Administrația Bazinală de Apă Mureș colaborează în acest sens, urmând ca rezultatele analizelor să fie comunicate în mod constant populației. Autoritățile le recomandă cetățenilor să urmărească în continuare mesajele RO-ALERT și comunicările oficiale pentru cele mai recente actualizări privind evoluția situației.