Simona Halep fierbe! Un internaut l-a întrebat pe Patrick Mouratoglou dacă, în opinia lui, Margaret Court este o campioană mai mare decât Serena Williams.

Fosta campioană, în vârstă de 81 de ani, are în palmares 24 de titluri de Grand Slam. Simultan, americanca în vârstă de 42 de ani a câștigat 23 de astfel de trofee.

Relația dintre Simona Halep și Serena Williams este tensionată

Replica antrenorului nu a întârziat să apară și este una cu care mulți nu ar fi de acord. Mai precis, acesta a susținut că Serena Williams, care i-a fost elevă și parteneră, este cea mai bună din istorie.

„Nu, deoarece recordul lui Margaret Court a fost stabilit înainte de Era Open, când tenisul nu era un sport profesionist.

Nu se poate compara. Serena este GOAT  în tenisul feminin”, a scris Patrick Mouratoglou pe X.

GOAT este acronimul pentru „Greatest of All Time”, tradus prin „Cea mai bună din toate timpurile”.

Răspunsul nu a fost pe placul tuturor. Mai mulți dintre urmăritori l-au criticat pe antrenor. Acestea sunt doar câteva comentarii:

  • „Îmi pare rău, dar rezultatele contează. Margaret Court este mai presus de Serena Williams, conform definiției tale. Realizările sunt realizări. Nu contează când a venit”;
  • „Pentru a fi corect, ești ușor influențat de faptul că i-ai fost antrenor. Nu cred că argumentul Open Era este valabil”;
  • „Nu, eu aș spune că Steffi Graf este GOAT-ul tenisului feminin, șlemul de aur pe care l-a obținut în 1988 nu va mai fi probabil atins de o altă jucătoare de tenis. Și toate aceste realizări la o vârstă mult mai tânără, a fost fenomenală”.

Antrenorul de tenis a vorbit despre colaborarea sa cu sportiva din România

În altă ordine de idei, antrenorul a vorbit anterior despre colaborarea sa cu Simona Halep și nu numai. O zi de antrenament cu el costă 7.500 de dolari americani.

Campioana din România a plătit câte 7.500 de dolari americani pentru fiecare zi de antrenament petrecută sub îndrumarea lui Patrick Mouratoglou. În plus, i-a cedat 10% din câștigurile sale.

La scurt timp după ce au devenit publice aceste informații, mii de oameni l-au criticat aspru pe antrenorul de tenis. Pe 28 decembrie 2023, însă, a apărut și reacția lui.

Le-a reamintit oamenilor că, deși are un tarif ridicat, ajută mii de jucători de tenis din întreaga lume. Fie îi susține direct, fie prin fundația sa „ChampSeed”.

„A trebuit să răspund la o întrebare despre tariful meu când vine vorba de lecții private. Sunt întotdeauna uimit de modul în care unii oameni se uită mereu la paharul pe jumătate gol și ignoră partea plină a paharului.

Da, am un tarif ridicat, dar am ajutat sau susținut sute dacă nu mii de jucători de tenis, gratuit, în viața mea și continui să o fac. Sau îi susțin financiar fie direct, fie prin fundația mea ChampSeed”, a explicat el pe contul său de Instagram.