Sfârșitul războiului din Ucraina. Informație oficială din România. Cât va mai dura, de fapt

Așadar, ministrul Apărării a spus că războiul din Ucraina nu se va termina foarte curând. Mai mult, Vasile Dîncu a subliniat că „se poate transforma” într-un conflict al cărui obiectiv este cucerirea unei țări întregi.

„Toate analizele arată că acest război, despre care și Putin a crezut că va dura trei zile, nu se va termina foarte curând. Sigur că se poate transforma, își poate schimba forma într-un război care avea ca obiectiv cucerirea unei țări întregi, înlăturarea unui guvern și transformarea țării în altceva se poate transforma într-un conflict regional.

Este localizat în sud est, cele două regiuni Luhansk și Donețk, apoi litoralul ucrainean, încercarea rușilor de a ajunge la Odesa. Toate analizele arată că va fi mai lung decât lumea se aștepta. Nu știe nimeni nici intenția pe care o are Rusia, fiind condusă dintr-un centru, acesta fiind o persoană”, a declarat Vasile Dîncu la B1 TV.

Vasile Dîncu este de părere că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei

Anterior, ministrul a subliniat și importanța flexibilității și adaptabilității mandatelor misiunilor PSAC, care sunt ”elemente-cheie pentru optimizarea eforturilor operaționale și îndeplinirea obiectivelor”.

„În acest context, am subliniat importanța flexibilității și adaptabilității mandatelor misiunilor PSAC, elemente-cheie pentru optimizarea eforturilor operaționale și îndeplinirea obiectivelor. Am evidențiat totodată relevanța sprijinului autorităților locale din statele terțe pentru acțiunea externă a UE, acesta fiind esențial pentru succesul oricărui demers operațional”, a scris Dîncu pe Facebook.

Vasile Dîncu este de părere că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei, motiv pentru care este nevoie de un sprijin față de statele din vestul Europei.

„Am vorbit despre nevoia ca la nivelul UE să continue sprijinul oferit Ucrainei, dar şi despre necesitatea coordonării şi menținerii unității transatlantice în răspunsul ferm la agresiunea Rusiei.

Am atras atenția asupra faptului că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei și că este nevoie să continuăm sprijinul pentru statele din vecinătatea estică.

În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, am participat la ședința Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare (EDA) unde a fost agreată modalitatea de operaționalizare a Centrului european pentru inovare în domeniul apărării (Hub for EU Defence Innovation – HEDI).

Totodată, am discutat despre perspectivele privind intensificarea, în următoarea perioadă, a acțiunilor dedicate acoperirii deficitelor de capabilități în domeniul apărării la nivelul UE. De asemenea, am avut o întrevedere cu ministrul francez al apărării, Doamna Florence Parly.

Am discutat împreună subiecte de actualitate de pe agenda NATO, UE, dar și aspect legate de cooperarea dintre România și Franța, cu accent pe măsurile de consolidare a capacității de a apărare a flancului estic al NATO”, a completat ministrul Apărării Naționale