PNL arată în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale că legea salarizării încalcă principiul bicameralismului, în contextul unei forme semnificativ diferite a legii adoptate de Camera Deputaţilor în raport cu cea adoptată de Senat, a unor deosebiri majore de conţinut juridic între cele două forme, cât şi reglementarea unor elemente importante care se abat de la obiectivul urmărit de iniţiatori.

Liberalii invocă şi încălcarea principiului responsabilităţii fiscal-bugetare.

“Prin stabilirea unor sporuri care în prezent nu sunt reglementate prin legea salarizării unitare, Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Parlamentul procedează la modificarea implicită a Legii 5/2020, Legea bugetului de stat pentru anul 2020, deoarece sunt evidente implicaţiile bugetare ale adaosurilor salariale reglementate prin dispoziţiile de completare adoptate de Camera decizională, Camera Deputaţilor.

În contra dispoziţiilor constituţionale şi jurisprudenţei Curţii, legiuitorul a ales să adopte legea fără consultarea Guvernului cu privire la impactul reglementării asupra Legii 5/2020 privind bugetul de stat pentru anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare, nesolicitând fişa financiară obligatorie”, se menţionează în sesizare.

PNL solicită CCR să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.

Ce mai este pe lista CCR

Curtea Constituțională a României va dezbate, miercuri, sesizarea USR şi UDMR asupra legii prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.

USR a anunţat, în septembrie, că, alături de UDMR, a depus o sesizare de neconstituţionalitate în cazul acestei propuneri legislative, prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare, din nordul Capitalei, trece din proprietatea statului în proprietatea Camerei de Comerţ.

„Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi ‘tunuri imobiliare’. Unul dintre terenurile care va intra sub incidenţa noii legi este localizat chiar pe bulevardul Expoziţiei.

Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie.

Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală”, declara deputatul Cristina Prună, membră în Comisia pentru industrii şi servicii.