Serghei Lavrov: Vom răspunde apelurilor din partea prietenilor noştri latino-americani şi africani

„Există şi alte iniţiative de pace, cea a Braziliei, sau a preşedintelui Africii de Sud. În ambele cazuri vom răspunde apelurilor din partea prietenilor noştri latino-americani şi africani ale căror propuneri suntem dispuşi să le studiem”, a afirmat Serghei Lavrov la o conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Serghei Aleinik.

Potrivit ministrului rus, este vorba despre iniţiative „generate de dorinţa sinceră de a ajuta la stabilizarea ordinii mondiale”. „Dar deocamdată, spre deosebire de (iniţiativa) vecinilor chinezi, nu am primit vreun document din partea brazilienilor şi nici din partea sud-africanilor”, a precizat Lavrov.

„Ne interesează să transmitem logica noastră unui număr cât mai mare dintre partenerii noştri de pe toate continentele” şi Rusia este deschisă „contactelor atunci când (partenerii săi) vor fi pregătiţi”, a explicat el.

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa şi-a anunţat marţi intenţia de a le prezenta la sfârşitul săptămânii viitoare preşedinţilor rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, o propunere de a vizita ţările lor împreună cu o misiune africană de pace din care ar urma să facă parte de asemenea şefii de stat din Egipt, Senegal, Congo, Zambia şi Uganda.

În iniţiativa chineză de 12 puncte „principalele postulate au caracter sistemic şi global: necesitatea respectării şi îndeplinirii în totalitate şi fără standarde duble a principiilor ONU, necesitatea aprobării la nivel global a indivizibilităţii securităţii” şi excluderea recurgerii la sancţiuni unilaterale, a rezumat Lavrov propunerea chineză menită să conducă la încetarea războiului pornit de Rusia contra Ucrainei.

Inițiativa Beijingului enumeră 12 principii de acţiune

Această iniţiativă a Beijingului nu este un plan de pace propriu-zis, ci doar enumeră 12 principii de acţiune, printre care încetarea focului, reluarea negocierilor de pace, formarea unei arhitecturi de securitate echilibrate, respectarea suveranităţii, respingerea recurgerii la arme nucleare etc. Ea nu include retragerea trupelor ruse din Ucraina, o cerere esenţială a Kievului şi Occidentului.

„Poziţia Chinei are la bază înţelegerea a ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina şi reflectă fenomenele critice care s-au acumulat în ultimii ani în politica şi economia mondială ca o consecinţă a acţiunilor Occidentului menite să frâneze dezvoltarea multilaterală internaţională”, a explicat mai departe şeful diplomaţiei ruse. El a deplâns respingerea de către SUA şi UE a iniţiativei de pace chineze, respingere care în opinia sa ar fi determinată de raţionamentul că „dacă Rusia spune că ea poate fi discutată, atunci este inutilă”.

„Ei (SUA şi UE) spun că Rusia nu doreşte să negocieze în condiţiile lui Zelenski şi că unicul plan pe care Occidentul îl poate promova este cel în zece puncte al lui Zelenski”, a mai remarcat Lavrov. Acest plan ucrainean, observă el, „cere capitularea Rusiei, judecarea Rusiei, plata de reparaţii Ucrainei şi altora, iar abia după acestea regimul de la Kiev ar accepta voluntar semnarea unui acord de pace”. Aşadar, „judecaţi voi singuri!”, a încheiat Lavrov.

În acest timp, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene a declarat pentru cotidianul Ukrainska Pravda că Zelenski salută iniţiativa preşedintelui sud-african de a organiza o misiune de pace alcătuită din lideri africani şi este dispus să-l primească pe preşedintele Cyril Ramaphosa la Kiev.

Zelenski salută iniţiativa privind „formula de pace ucraineană”

„Preşedintele Ucrainei salută această iniţiativă de pace. Volodimir Zelenski este pregătit să primească aceşti distinşi vizitatori în Ucraina, pentru a le asculta propunerile, pentru a discuta despre formula de pace ucraineană şi a-i invita să se alăture punerii ei în practică”, a indicat oficialul ucrainean.

Preşedintele Zelenski a evocat anul trecut în decembrie un plan de pace în 10 puncte, pe care l-a discutat, printre alţii, şi cu preşedintele SUA, Joe Biden. Zelenski cere Rusiei în acest plan să-şi retragă trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi să fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei, aşadar Moscova să accepte înfrângerea.

Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.