Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) l-a ales, vineri, 9 decembrie, pe Luca de Meo, directorul general al grupului Renault, ca preşedinte al ACEA din 2023, a informat organizaţia care reprezintă interesele industriei auto europene.

Industria auto europeană şi-a dovedit rezistenţa într-o perioadă extrem de volatilă

Începând cu data de 1 ianuarie, Luca de Meo va prelua funcţia de preşedinte de la directorul general al BMW, Oliver Zipse, care a deţinut această funcție în ultimii doi ani. Actualul președinte ACEA a declarat faptul că industria auto este prudentă la „supra-reglementarea sectorului auto şi cerem ca neutralitatea tehnologică să fie baza competitivităţii UE”.

„Aceşti ultimi ani au fost marcaţi de pandemie, de perturbările din lanţurile de aprovizionare, de războiul din Ucraina şi de criza din energie – toate acestea având un impact semnificativ asupra industriei auto. Cu toate acestea, industria auto europeană şi-a dovedit rezistenţa într-o perioadă extrem de volatilă. În acelaşi timp, suntem prudenţi faţă de supra-reglementarea sectorului auto şi cerem ca neutralitatea tehnologică să fie baza competitivităţii UE.”, a afirmat Zipse.

În același timp, Luca de Meo a afirmat că într-o perspectivă viitoare, Europa trebuie să implementeze de urgență politici care să sprijine obiectivul decarbonizării şi să permită să facă faţă concurenţei în creştere pe plan global. „ACEA va continua să susţină un echilibru între ceea ce este bine pentru mediu, ceea ce este bine pentru economia europeană şi ceea ce este bine pentru societate.”, a mai adăugat acesta.

Angajații din sectorul auto din UE reprezintă 6,6% din toate locurile de muncă

Preşedintele ACEA este ales pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînnoirii, de către directorii generali ai companiilor membre – din care fac parte producătorii importanţi de automobile, vehicule comerciale, camioane şi autobuze – care își are sediul în Europa. Principalele pieţe europene sunt: Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania.

În sectorul auto din UE activează un număr de 12,7 milioane de angajaţi (direct şi indirect), reprezentând 6,6% din toate locurile de muncă din blocul comunitar. De asemenea, 11,5% din locurile de muncă din industria UE – aproximativ 3,5 milioane – sunt în sectorul auto.