‘Dl. general Meran a fost demis. Este pus la dispoziţie pentru că este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat atunci (la protestele de stradă din 2012 – n.r.). Am mai făcut câţiva paşi. În cursul zilei de mâine lămurim şi cu persoana care dădea cu bocancii ca un animal’, a afirmat Radu Stroe, la plecarea de la MAI.

Joi seara, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, ministrul Afacerilor Interne a declarat că va începe un control administrativ pe linia MAI privind ceea ce s-a întâmplat la protestele de anul trecut.

‘De mâine voi deschide şi această filă de dosar al MAI. Vreau să o fac. Este necesar să o fac. (…) Eu o să merg pe linia noastră, a controlului administrativ’, a spus Radu Stroe.

La sfârşitul anului trecut, şeful Jandarmeriei Capitalei a fost atenţionat, alături de un şef serviciu în cadrul aceleiaşi structuri, după o anchetă internă ca urmare a unor sesizări venite din partea mass-media potrivit cărora la parada de 1 Decembrie ar fi fost infiltrate în mulţime persoane suspectate că ar fi instigat oamenii veniţi să asiste la eveniment.

Eugen Meran a preluat conducerea Jandarmeriei Capitalei în noiembrie 2010.
Sursa: Agerpres