Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că, în perioada următoare, vor fi identificate locurile potrivite pentru înfiinţarea de centre de imunizare de tip ‘drive-thru’, prevăzute să devină operaţionale în etapa a treia de campaniei de vaccinare.

„Centrele de tip ‘drive thru’ (…) sunt prevăzute pentru etapa a treia. În perioada următoare vom identifica locaţiile potrivite şi, eventual, oraşele în care vom lua în calcul înfiinţarea unui astfel de centru de tip ‘drive thru’, pe de o parte, pe de altă parte, prioritatea noastră imediată este legată de operaţionalizarea centrelor mobile de vaccinare care să asigure vaccinarea celor din mediul rural, a persoanelor care nu au acces la un centru de vaccinare fix. (…)

Aceste centre vor putea fi activate în momentul în care avem o confirmare a calendarului de livrare a dozelor şi vom avea un număr suficient de doze care să ne permită dechiderea tuturor centrelor şi din acest motiv reamintesc utilitatea listei de aşteptare, pentru că în momentul în care un centru va fi activat persoanele respective vor fi notificate şi vor fi programate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a amintit că pentru toată campania de vaccinare anti-COVID sunt prevăzute aproximativ 750 de centre, cumulând peste 1.760 de cabinete de imunizare. „Peste 100.000 de persoane ar putea fi vaccinate zilnic în toate aceste cabinete de vaccinare”, a completat el.

Peste 1,2 milioane de programări pe platforma online

Peste 1,2 de milioane de programări sunt înregistrate, în prezent, pe platforma dedicată vaccinării anti-COVID-19, a mai declarat, marţi, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

„În ceea ce priveşte programarea persoanelor la acest moment în platforma de programare, au fost programate în total pentru vaccinul Pfizer şi respectiv Moderna, în respectivele centre de vaccinare sunt programate în total şi ocupate peste un milion de locuri, din care pentru doza I, 423.417 persoane, pentru doza a doua – 611.745 de persoane. Pentru vaccinul produs de AstraZeneca, în total sunt ocupate 317.020 de locuri, doza I fiind reprezentată de 85.020 de persoane şi pentru rapel avem încă 232.000 de persoane”, a arătat Gheorghiţă.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea