Senatorul UDMR, Cseke Atilla susține că toate categoriile de pensii speciale ar trebui eliminate pentru a nu se face discriminare.

De asemenea, acesta susține că este „ilogic” să existe pensii care depășesc salariul președintelui României și că acestea ar trebui impozitate cu până la 99%.

„Este un proiect legislativ care așa cum a fost votat de majoritate nu rezolvă absolut nimic, creează mai multă discriminare decât a fost până acum în sistemul de pensii (…), pentru că ceea ce s-a eliminat astăzi reprezintă o parte infimă din efortul bugetar al României (…). Este o lege chiar mincinoasă, neprincipială și arată o lipsă de curaj a unor partide de a rezolva sau de a ataca frontal această problemă”, a declarat senatorul UDMR Cseke Attila, potrivit Mediafax.ro.

Acesta a mai vorbit și despre propunerile și soluțiile pe care le-a găsit în privița rezolvării acestei probleme.

”Noi am avut două propuneri, pentru că și soluțiile sunt importante. Dacă discutăm de eliminarea pensiilor, atunci trebuie să fim principiali și trebuie să fim pentru eliminarea tuturor categoriilor, nu putem face discriminare. Dacă acest lucru nu se dorește de către majoritate, atunci am propus credem noi un alt principiu corect și am pornit de la o situație care iarăși s-a creat în sistemul bugetar și anume aceea că salariul președintelui României nu este în vârful ierarhiei salarizării”, a mai afirmat senatorul UDMR.

Nu trebuie să existe astfel de pensii

După părerea senatorului UDMR, nu ar trebui să mai existe pensii care să depășească salariul președintelui României.

„Legat de acest principiu care ar trebui să funcționeze, am spus că toate veniturile din indemnizații speciale sau pensii speciale, care depășesc ca valoare indemnizația președintelui României ca șeful statului să fie impozitate cu 90, chiar 99%. Să nu mai avem pensii care depășesc salariul președintelui României. Este ilogic într-un stat ca deasupra salariului președintelui României să fie alte categorii de bugetari, care să aibă pensii mai mari”, a conchis Cseke Atilla.

Proiectul legislativ care prevede eliminarea pensiilor speciale a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional, urmând să ajungă la președintele României pentru promulgare.