Găgăuzia se rupe de Moldova dacă se unește cu România

Liderul din Găgăuzia, Evghenia Guțul, a anunțat că teritoriul autonom se va desprinde de Moldova dacă Chișinăul decide să formeze un stat unificat cu România, relatează Visegrad 24.

„Orice demers unionist înseamnă declanșarea imediată a procedurii de secesiune a Găgăuziei și revenirea la o republică găgăuză independentă. Suntem siguri că locuitorii multor sate moldovenești și bulgare învecinate ne vor sprijini și ni se vor alătura”, a spus Guțul, conform Nexta.

„Când premierul României Marcel Ciolacu spune că ‘românii trăiesc în Moldova’, el uită că în țara noastră trăiesc și moldoveni, ruși, găgăuzi, ucraineni, bulgari și alte zeci de naționalități”, a punctat Guțul, pe X, în timp ce a adăugat o filmare cu Marcel Ciolacu dintr-o emisiune recentă.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că el crede în continuare în unirea celor două state de aceeași limbă.

„Da, eu cred în continuare în unirea dintre România și Republica Moldova. Se va face în interiorul UE… (…) Republica Moldova e sustenabilă datorită ajutorului României”, a spus Ciolacu.

Se anunță un posibil referendum în Republica Moldova pe tema unirii Moldovei cu România

În cadrul unui referendum care va avea loc în acest an, inițiat de președintele Maia Sandu, ar trebui să se includă și tema Unirii Republicii Moldova cu România.

Aceasta este părerea exprimată de președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur. Potrivit lui, rezultatele favorabile ale unui referendum ar constitui o bază pentru demararea procesului de unificare a celor două state vorbitoare de limbă română.

Dragoș Galbur afirmă că, având în vedere agresiunea militară rusă din Ucraina, reunificarea Republicii Moldova cu România devine o necesitate imperativă. Ea ar oferi țării pace și securitate sporită.

Președintele Partidului Național Moldovenesc observă că, în ultima perioadă, vocile unioniste au fost aduse într-un plan secundar. Între timp, accentul este pus pe tema integrării europene. Motivul? Aduce cu sine o finanțare crescută din surse externe.

„Trebuie să grăbim parcursul nostru european prin Unirea cu România. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că rușii nu vor veni după noi. Ei vor veni după noi. Și dacă nu înțelegem acest lucru, să mergem în NATO și UE prin Unirea cu România, mâine ar putea fi prea târziu. În ultimii 3-4 ani s-a stins tot ce înseamnă unionism în Republica Moldova la nivel politic.

Mai suntem noi, Partidul Național Moldovenesc, și câteva partide mici care mai milităm pentru Unirea cu România. În rest, e la modă subiectul proeuropean pentru că el deschide finanțări bune pentru partide și organizațiile neguvernamentale.

Unionismul acum se consideră depășit. Partidul de guvernare a anihilat unionismul și nicăieri nu mai există acest subiect pe rol, iar subiectul Unirii cu România trebuie să fie mai actual ca niciodată”, a spus Dragoș Galbur, potrivit realitatea.md.

Galbur afirmă că propunerea de Unire a Republicii Moldova cu România ar trebui supusă consultării cetățenilor prin intermediul unui referendum la nivel național.

Conform liderului Partidului Național Moldovenesc, propunerea președintelui Maia Sandu de a organiza un referendum în 2024, pe tema aderării la UE, poate fi utilizată și pentru a afla opinia cetățenilor cu privire la dorința moldovenilor de Unire cu România.

Amintim că, recent, Maia Sandu și-a exprimat dorința de a candida pentru încă un mandat în funcția de președinte.

SUA pare să fie de acord cu opinia liderului moldovean. James Olson, fostul șef al contraspionajului din CIA, a abordat problema războiului din Ucraina. El a argumentat că Moldova ar trebui să ia în considerare unirea cu România.

Totul, pentru a ieși de sub influența Rusiei. În contextul întrebării privind oportunitatea discuțiilor despre reunificare între România și Moldova, James Olson a subliniat că acum este un moment adecvat. Mai ales deoarece Moldova se confruntă cu amenințări semnificative.