Raluca Turcan a vorbit marți seară, la Digi24 despre recalcularea pensiilor. Potrivit ministrului Muncii, se dorește echitate și totodată se dorește aducerea pensiilor la nivelul salariului. Mai exact nicio pensie nu va mai depăși valoarea salariului.

„Finalitatea va fi următoarea: Avem sistemul public de pensii în care avem etapa de evaluare, ulterior, vom veni cu o nouă formulă de recalculare a tuturor pensiilor, astfel încât să reducem inechitățile. În felul acesta, vom reduce decalajele deranjate existente în sistemul de pensii”, a spus Raluca Turcan.

Totodată, ministrul Muncii a vorbit și despre pensiile speciale. Mai exact, Raluca Turcan susține că aceste pensii au generat mai multe anomalii, în contextul în care au existat diferențe majore între legea salarizării și cea a pensiilor.

Sistemul de pensii speciale, creat într-un mod ”forțat”

Aceasta a mai precizat că sistemul de pensii sepciale a fost format ”într-un mod forțat”, acesta fiind motivul discrepanței între salarii și pensiile încasate.

„Au fost create mai multe anomalii. Au existat diferențe în privința legii salarizării și a pensiilor. Au existat perioade în care contributvitatea a fost minimă, și atunci, aceste anomalii își pun amprenta asupra sistemului de pensii speciale, format de asemenea, într-un mod forțat, raportat la ultimul salariu în plată”, a adăugat ministrul.

Raluca Turcan a mai menționat că există și alte probleme în ceea ce privește pensiile speciale, existând teama ca oamenii să nu plece din sistem, motiv pentru care, au fost solicitate mai multe propuneri din partea sistemului.

„Cu calm, am solicitat propuneri din partea sistemului, astfel încât să nu ne trezim că ne pleacă oameni, lăsându-ne sistemul de justiție vraiște”, a mai spus ministrul.

Aceasta a mai precizat că se caută variante care să poată permite apropiera acestor pensii sepciale, pe partea de contribuitivitate, însă vă mai dura ceva până la acel moment.