În perioada 16 – 20 iunie 2025, mai multe cartiere din București, dar și din județele Giurgiu și Ilfov vor fi afectate de opriri temporare ale alimentării cu energie electrică. Compania Rețele Electrice Muntenia a anunțat că aceste întreruperi sunt necesare pentru realizarea unor lucrări esențiale de reparații și modernizare. Acțiunile programate urmăresc să îmbunătățească siguranța și calitatea serviciului de distribuție a energiei electrice.

Rețele Electrice Muntenia: Zonele afectate din Capitală pe 16 iunie

Prima zi de întreruperi va fi luni, 16 iunie 2025, iar zonele vizate aparțin sectoarelor 1 și 2, anunță cei de la Buletin de București.

În Sectorul 2, vor rămâne fără curent electric locuitorii de pe strada Icoanei, pe tronsonul cuprins între străzile Dogarilor și Domnița Ruxandra. Oprirea este programată între orele 09:00 și 17:00.

Tot în Sectorul 1, curentul va fi oprit pe strada Jandarmeriei, între numerele 9 și 15, precum și pe Aleea Meteorologiei. Programul anunțat pentru această zonă este între orele 09:00 și 17:00.

  • Icoanei, numere fără soț, în secțiunea cuprinsă între străzile Dogarilor și Domnița Ruxandra 09.00 – 17.00;
  • Sector 1, strada Jandarmeriei nr 9‑15, Aleea Meteorologiei 09:00 – 17:00.

Marți, 17 iunie 2025

Ziua de marți aduce noi opriri ale energiei electrice în Capitală. În Sectorul 3, vor fi afectate mai multe străzi din zona Bulevardului Unirii. Alimentarea cu energie va fi întreruptă pe segmentul dintre Magazinul Unirea și Bulevardul Mircea Vodă, dar și pe străzile Negru Vodă, Mămulări și Intrarea Mămulări.

  • Bdul Unirii între Magazinul Unirea și Bdul Mircea Vodă, str. Negru Vodă, str. Mămulări, Intrarea Mămulări 09:00 – 15:30
  • Bdul Unirii între str. Anton Pann și str. Nerva Traian, str. Mazimilian Popper, str. Wilhelm Filderman, str. Anton Pann 09:00 – 15:30;
  • Bd Timișoara nr. fără soț zona Plaza 09:00 – 17:00;
  • Sectror.2, Str. Corabia, Str. Elena, Str. Litovoi Voievod, Str. Teofil, Str. Silvia între Str. Corabia și Str. Popa Iancu, Str. Reactorului, 09:00 – 17:00.

Lucrări anunțate pentru miercuri, 18 iunie

Miercuri, 18 iunie 2025, lucrările continuă în Sectorul 2. Vor fi afectați locatarii blocurilor ALMO 4 și ALMO 5, situate pe strada Câmpul Moșilor. Întreruperea va cuprinde și strada Halele Obor și Bulevardul Mihai Bravu, la blocul ALMO 3. Intervalul anunțat pentru această întrerupere este 06:30 – 08:30.

Lucrari Retele Electrice Romania
SURSA FOTO: Lucrari Retele Electrice Romania

Tot miercuri, alimentarea cu energie va fi întreruptă din nou pe strada Jandarmeriei și Aleea Meteorologiei, în Sectorul 1. În acest caz, oprirea va dura aproximativ două ore, între 09:00 și 17:00, iar consumatorii vor fi alimentați temporar pe grup.

  • Sectror.2, Str. Câmpul Moșilor BL.ALMO 4,ALMO 5, Str. Halele Obor. Bdul. Mihai Bravu Bl. ALMO 3 06:30 – 08:30
  • Sector 1, sector 1, strada Jandarmeriei nr 9‑15, Aleea Meteorologiei, întreruperea va dura aproximativ două ore, clienții fiind alimentați pe grup 09:00 – 17:00.

Ultima zi de întreruperi – 20 iunie

Ultima întrerupere programată în București pentru această perioadă este anunțată pentru vineri, 20 iunie 2025. Lucrările vor afecta din nou strada Jandarmeriei și Aleea Meteorologiei, în Sectorul 1. Întreruperea va avea o durată de aproximativ două ore, fiind planificată între orele 12:00 și 20:00. Și de această dată, consumatorii vor fi alimentați provizoriu pe grup.

  • Sector 1, strada Jandarmeriei nr 9‑15, Aleea Meteorologiei, întreruperea va dura aproximativ două ore, clienții fiind alimentați pe grup 12:00 – 20:00.

Unde se întrerupe curentul electric în Ilfov

Luni, 16 iunie 2025

  • Snagov, sat Tâncăbești, str. IC Băicoianu, Aleea Reînvierii, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș, Marin Preda, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Câmp Tâncăbești Irigații și străzi adiacente 09:00 – 17:00;
  • Bragadiru, Rahovei, Libertății, Redutei, Troiței, Păcii, Independenței, Victoriei, Panduri, Eroilor, str. adiacente 09:00 – 17:00.

Marți, 17 iunie 2025

  • Voluntari-Pipera, strada Mircea Veroiu în cartierul Henry Coandă 09:00 – 17:00;
  • Domnești sat Țegheș, Pădurarului, Curtea Domnească, Dacia, Transilvaniei, Brebina, Română, Poiana Florilor, Nuferilor, Vulturilor, Dafinilui, Olteniei, Migdalului, str. adiacente 09:00 – 17:00;
  • Ciolpani, str. București-Ploiești între str Intrarea Palatului și ISUZU, Plopului, Petrom Ciolpani, Mega Image Ciolpani, Catena Ciolpani, RCB-Stația de Alimentare Carburanți Ciolpani și străzi adiacente 09:00 – 17:00;
  • Snagov, sat Vlădiceasca, str. Constantin Nottara, George Enescu, Casa Verestoy, Casa Padiuc și străzi adiacente, Casa Verestoy, Casa Padiuc 09:00 – 17:00.

Miercuri, 18 iunie 2025

  • Bragadiru, Unirii, str. adiacente 09:00 – 17:00;
  • Domnești sat Țegheș, Curtea Domnească, Jadului, Arțarului, Pârâul Rece, Câmpul cu Maci, Violetelor, Trei Brazi, Lăcrămioarei, Latina, Emancipării, str. adiacente 09:00 – 17:00;
  • Gruiu, sat Lipia, Casa Toma și străzi adiacente, Casa Toma 09:00 – 17:00.

Joi, 19 iunie 2025

  • Bragadiru, Topaz, Safirului, Ghidiceni, Mărțișor, Iernii, Mărăcineni, str. adiacente 09:00 – 17:00.

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în Giurgiu

Luni, 16 iunie 2025

  • Mihăilești, Str. Calea București 295 – 399, SC Adria Not Service ITP , SC Crisland 4 Co, Căminul Bunicilor SC Pan David&JCL, Sc Safir 94 Impex Srl, SC Tumost Auto Moto 09:00 – 11:00;
  • Cartojani, PȚA 8552 canton silvic Cartojani 09:00 – 15:00;
  • Palanca, Str II Brăila, Ion Ulmeanu, Șabărului, Biserica Veche 09:00 – 17:00;
  • Bolintin Deal, Str Muncii 09:00 – 17:00.

Marți, 17 iunie 2025

  • Bolintin Deal, Str Dispensarului 09:00 – 17:00.

Miercuri, 18 iunie 2025

  • Bolintin Deal, B-dul Muncii, Str 23 August, Str Tudor Vladimirescu 09:00 – 17:00.

Joi, 19 iunie 2025

  • Bolintin Deal, Str Republicii, Str Muncii, Str Dispensarului, Str Emanoil Bucuță, Str. Lăutarii Vechi, Bdul 1 Mai 09:00 – 17:00.

Vineri, 20 Iunie 2025

  • Bolintin Deal, B-dul Muncii, Str 23 August, Str Tudor Vladimirescu 09:00 – 17:00.