Salariul mediu din construcţii a crescut cu 50% în ultimul an şi a ajuns la 3.000 de lei net pe lună, arată datele oficiale.

Creşterea salariului minim din sectorul construcţiilor decisă de guvern la începutul acestui an a îmbunătăţit semnificativ indicatorii pieţei muncii din acest sector: în ultimul an, salariul mediu din construcţii a crescut cu 50% şi a depăşit valoarea de 3.000 de lei net pe lună, iar efectivul de salariaţi din sector s-a majorat cu 10.000 de persoane şi se apropie de 400.000 de persoane, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

În urma evoluției crescătoare a salariului din domeniu, s-a redus foarte mult fenomenul muncii la negru în construcţii, migraţia muncitorilor în statele din Vest a încetinit, iar o parte dintre românii din străinătate s-au întors acasă.

Trebuie menționat că OUG nr. 43/2019 a modificat OUG 114/2018 și a introdus reglementări ce prevăd că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar în domeniul construcțiilor, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019.

Iar cota contribuției de asigurări sociale se reduce cu cota de 3,75% pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028.