Mai mult decât atât, din banii obținuți se dorește testarea persoanelor suspecte de infectare cu coronavirus. Ministerul Sănătății va folosi banii veniți din rezerva Guvernului pentru achizițioanarea medicamentului Remdesivir, singurul care a dat roade în tratarea bolnavilor cu coronavirus.

“Prin acest proiect de act normativ se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, la cap. 66.01 ‘Sănătate’ cu suma de 400.000 mii lei, din care la titlul 20 ‘Bunuri şi servicii’ 340.000 mii lei şi la titlul 51 ‘Transferuri între unităţile administraţiei publice 60.000 mii lei, destinată Programelor naţionale de sănătate publică derulate de Ministerul Sănătăţii”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Ce se va asigura

Potrivit sursei citate, din sumele alocate suplimentar Ministerul Sănătăţii va asigura continuitatea derulării unor activităţi “prioritare” din cadrul Programelor naţionale de sănătate, după cum urmează:

* vaccinarea copiilor eligibili, conform Calendarului naţional de vaccinare;

* vaccinarea antigripală a persoanelor din grupele la risc de a contracta gripa sau de a dezvolta complicaţii ale acesteia;

* asigurarea testării de laborator prin metoda RT-PCR a persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2;

* realizarea activităţilor de limitare a răspândirii infecţiei SARS – CoV2 la nivelul direcţiilor de sănătate publică;

* acordarea tratamentului antiretroviral pentru bolnavii cu infecţie HIV/SIDA.

“Totodată, prin prezentul proiect de act normativ se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, la cap. 66.01 ‘Sănătate’ titlul 20 ‘Bunuri şi servicii’ cu suma de 108.600 mii lei, destinată Rezervei Ministerului Sănătăţii, în vederea asigurării achiziţionării medicamentului Veklury (Remdesivir) necesar pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID”, afirmă aceeaşi sursă.