Vești excelente pentru profesorii din Sectorul 5 al Capitalei. Aceștia vor primi vouchere în valoare e 1.000 de lei. Vouchere sunt folosite doar pentru participarea la cursuri de dezvoltare a competențelor digitale. Decizia a fost luată în urma unei hotărâri adoptate în ședința Consiliului Local.

Mai exact, potrivit declarațiilor făcute de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, în acestă săptămână, Consiliul Local al Sectorului 5 a adoptat proiectul privind acordarea de vouchere în valoare de 1.000 de lei, pentru fiecare profesor din învăţământul preuniversitar din sectorul 5.

În ceea ce privește suma, aceasta trebuie folosită pentru a participa la cursuri prin care să-şi dezvolte competenţele digitale și să îi ajute la predarea online. Totodată, primarul susține că educația copiilor este o prioritate, iar profesorii trebuie susținuți pentru a putea oferi un învățământ de calitate.

Se dau vouchere pentru profesori

El a mai menționat că profesorii trebuie să se perfecționeze în domeniul digital pentru a putea preda online fără niciun fel de problemă. Piedone a mai adăugat că sumele nu sunt foarte mari, dar ar putea face diferența.

„Educația copiilor noștri este o prioritate. Iar pentru ca ei să beneficieze de un învățământ de calitate, trebuie să îi susținem și pe profesori. Vedem că epidemia de COVID-19 nu a ajuns la final și elevii sunt nevoiți să învețe în continuare de acasă.

Vrem să ajutăm cadrele didactice să se perfecționeze în ceea ce înseamnă competențe digitale, pentru ca este esențial ca ei să fie foarte bine pregătiți pentru predarea online. Sumele nu sunt foarte mari, însă un astfel de proiect poate face diferența între un învățământ de calitate și unul deficitar. Noi nu ne permitem să ne jucăm cu educația copiilor din Sectorul 5”, a spus primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

De menționat este faptul că, numele programului este „Voucher educaţional” și va fi implementat de Primăria Sectorului 5, în colaborare cu Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” şi cu unităţile de învăţământ de pe raza sectorului.

În ceea ce privește emiterea de vouchere, Centrul Cultural va fi cel care se va ocupa de procedura de achiziție a voucherelor, iar ulterior acestea vor ajunge la primărie, care le va distribui în școli și cadrelor didactice care vor beneficia de programele de dezvoltare a competențelor digitale.