Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, vine cu noi informații. Mai exact, potrivit acesteia, până în momentul de față nu se discută despre stimulente financiare care să fie acordate celor care se vaccinează anti-COVID.

Totodată ministrul susține că cel mai bun stimulent pe care îl pot avea persoanele vaccinate este liniștea. Acestea nu trebuie să mai fie speriate că se vor infectate cu noul coronavirus și vor putea să aibe grijă de toți cei dragi.

„În momentul acesta, despre stimulente financiare nu am ajuns să discutăm la nivelul Guvernului, cred că cel mai bun stimulent este tocmai această linişte şi faptul că putem să avem grijă de ceilalţi şi de noi înşine dacă ne vaccinăm”, a declarat Ioana Mihăilă, sâmbătă, la Oradea, răspunzând unei întrebări.

Ministrul a vorbit însă și despre alte stimulente pe care le-ar avea persoanele care se vaccienază anti-covid. Mai exact, chiar dacă un vor primi bani, se  vor bucura de ai multe măsuri de relaxare, față de persoanele nevaccinate.

Ce stimulente vor avea românii vaccinați 

„Practic, principiul de la care pornim atunci când discutăm despre măsurile de relaxare este ca aceste măsuri de relaxare să fie mai multe pentru persoanele vaccinate”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

În același timp, Ioana Mihăilă a mai adăugat  că românii se pot pregăti pentru un potenţial val patru al pandemiei „mergând la vaccinare”.

În Oradea spre exemplu, aproximativ 20% din populaţia oraşului a fost vaccinată cu două doze de vaccin, au anunţat autorităţile locale sâmbătă, în timpul vizitei ministrului Sănătăţii. Totodată, în același oraș se dorește deschiderea unui al doilea astfel de centru de vaccinare până la sfârşitul săptămânii viitoare.

De menționat este faptul că, Serbia, țara vacină cu România a decis să ofere persoanelor vaccinate stimulente financiare. Astfel, cei care se vaccinează primesc 25 de euro.