Concret, este vorba despre proiectul ”Casa Eficientă Energetic” în care s-au înscris peste 6.650 de români. Aceștia pot intra în posesia primei de 15 mii de euro în vederea izolării locuințelor.

Un comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor arată că în primele patru minute de la startul programului au fost înscrie 340 de dosare în aplicația online.

Până la ora actuală, 6.657 de români s-au înscris în prima sesiune a acestui program, iar înscrierile continuă până la atingerea a 150% din bugetul alocat, respectiv 430 de milioane de lei.

“Ne bucurăm că România începe să-şi gândească locuinţele în cheia eficienţei energetice. Vrem ca prin acest program să reducem consumul de energie din casele românilor şi emisiile de gaze cu efect de seră”, menţionează ministerul de resort.

Creșterea energetică a locuințelor

Proprietarii de case din întreaga ţară pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), pentru creşterea cu o clasă energetică a propriilor locuinţe.

Prima energetică acoperă 60% din valoarea fiecărei investiţii şi poate fi folosită pentru instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi etc.

Ce trebuie să conțină dosarul

Cei interesați să aplice în cadrul acestui program trebuie să știe că au nevoie de un dosar care să conțină următoarele documente:

  • raport de audit energetic al clădirii
  • extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile de la înscriere
  • certificat de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat
  • certificat care să ateste că nu sunt datorii la stat
  • certificatul inițial de performanță energetică a casei

Care este scopul programului

Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cu alte cuvinte: creşterea eficienţei energetice şi/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuinţele unifamiliale existente, situate într-un imbobil-construcţie având regim de înălţime de cel mult trei nivele.

Românii pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM. Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menţionată, respectiv 15.000 de euro.bani