Îngrijorări la nivel înalt, la doar doi ani distanță după apariția coronavirusului. Potrivit euronews, unul dintre inventatorii vaccinului Oxford/AstraZeneca avertizează că un virus extrem de periculos care provine tot de la lilieci, are potențialul de a provoca o altă pandemie.

Este vorba despre virusul Nipah, iar în acest moment nu este cunoscut niciun tratament și nici nu există un vaccin împotriva lui. În acest context, cercetătorul susține că dacă va apărea o altă variantă a acestuia, ar putea face ravagii la nivel mondial.

„Dacă ar apărea o variantă Delta a virusului Nipah, ne-am confrunta dintr-o dată cu un virus extrem de transmisibil și cu o rată a mortalității de 50%”, a spus cercetătoarea Sarah Gilbert, în timpul unui eveniment la Festivalul de Literatură din Cheltenham din Marea Britanie, joi.

De menționat este faptul că virusul Nipah nu este un virus nou. Potrivit cercetătoarei, acesta află în „circulație” de ani de zile, iar în 1999, virusul a ajuns în Malaezia centrală apărând prima oară la lilieci. Liliecii, gazdele virusului, au consumat fructe din pomi care se aflau în apropierea unor ferme de porci. Mai exact, porcii care au mâncat resturile de fructe rămase de la liliecii respectivi s-au infectat, iar virusul a trecut, apoi, de la animalele de fermă la om.

În ceea ce privește modul de apariție al virusului, cercetătorii cred că virusul Nipah a ajuns prima oară la om prin expunerea la secreții ale porcilor sau prin contact neprotejat cu țesutul unui animal bolnav.

Noul virus, mai periculos decât COVID-19?

La opt luni după contactarea virusului 105 oameni au murit, iar în total, Nipah a ucis în jur de 40% dintre persoanele infectate în primă instanță. Simptomele virusului sunt similare la început cu cele ale coronavirusului. Cei infectați s-au confruntat cu febră, inflamare a creierului, apoi comă, urmată de deces.

Virusul Nipah se transmite de la animal la om prin contact cu țesut infectat, prin consumarea de alimente contaminate, dar și de la om la om, spune cercetătoarea.

Organizația Mondială a Sănătății a oferit și ea o serie de declarații în acest context. Sursa citată susține că epidemiile ulterioare de Nipah din Bangladesh și India au apărut după consumul de fructe sau produse din fructe contaminate cu urină sau salivă de la lilieci infectați.

În același timp OMS, avertizează că în țările în care există anumite specii de lilieci riscurile sunt foarte mari. Aici se încadrează Cambodgia, Ghana, Indonesia, Madagascar, Filipinele sau Thailanda.

În ceea ce privește transmiterea la om, aceasta a fost raportată printre membrii familiei și îngrijitorii celor bolnavi. Astfel, între 2001 și 2008, în jur de jumătate dintre cazurile din Bangladesh au fost raportate ca fiind rezultatul transmiterii de la om la om prin îngrijirea bolnavilor.

Rata mortalității pare a fi destul de îngrijorătoare. OMS arată că este vorba despre un procent de 40-75% în cazul persoanelor infectate, unele dintre ele fiind asimptomatice. Simptomele includ infecție respiratorie de la medie la severă, și inflamarea creierului, avertizează OMS.

Deputul bolii este marcat de dureri în gât, vomă, dureri musculare, febră, dar și dureri de cap. Odată ce boala progresează apare amețeala.