Scad marjele la creditele in valuta
Banci: Majorarea rezervelor nu va afecta dobanda imprumuturilor
Banca centrala si-a facut un obicei din a majora rezerva minima in valuta a bancilor, in speranta limitarii creditarii in valuta. Cu toate acestea, dorinta clientilor de a se imprumuta in valuta ramane lege, asa ca… se vor gasi solutii.
BNR a marit inaite de Revelion costul suportat de bancile comerciale pentru finantarile atrase in moneda straina, asteptand scumpirea creditului in valuta.
Consiliul de Administratie
Banci: Majorarea rezervelor nu va afecta dobanda imprumuturilor
Banca centrala si-a facut un obicei din a majora rezerva minima in valuta a bancilor, in speranta limitarii creditarii in valuta. Cu toate acestea, dorinta clientilor de a se imprumuta in valuta ramane lege, asa ca… se vor gasi solutii.
BNR a marit inaite de Revelion costul suportat de bancile comerciale pentru finantarile atrase in moneda straina, asteptand scumpirea creditului in valuta.
Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a hotarat sa lase neatinsa dobanda de politica monetara, 7,5%, apeland in schimb la o noua masura de ordin administrativ, in tentativa de a frana cat mai mult cu putinta creditul in valuta: majorarea de la 30% la 35% a rezervelor minime obligatorii pe care bancile comerciale sunt obligate sa le constituie din finantarile atrase in valuta, indiferent de termen.

“Cred ca va incepe un trend descrescator al dobanzilor la creditele ipotecare in valuta, din cauza competitiei si diminuarii riscului de tara, in detrimentul marjelor.”
George Alberts, vicepresedinte Piraeus Bank
Masura bancii centrale incearca sa contracareze pregatirile incepute de banci pentru reluarea creditarii in valuta. Majoritatea si-au majorat fondurile proprii tocmai pentru a relua creditarea. BRD Groupe Societe Generale, Volksbank, Raiffeisen Bank, Unicredit, Banca tiriac, HVB, BCR, ING, ABN Amro, OPT sau Banca Romaneasca sunt banci care fie nu au intrerupt deloc creditarea in valuta, fie si-au majorat in regim de urgenta fondurile proprii pentru a putea relua acest tip de imprumut. Ultima hotarare a Consiliului de Administratie al BNR nu face altceva decat sa majoreze costurile bancilor comerciale. Dar competitia pentru clienti se dovedeste a fi mai puternica. “De obicei, prin astfel de masuri, procesul de creditare este incetinit pe termen scurt. Dar, cat timp clientii vor cere credite in valuta, bancile vor cauta solutii pentru a le oferi”, a declarat Florin Catu, economist-sef ING Bank.
Populatia prefera imprumuturile in valuta, cu atat mai mult cu cat euro sau dolarul sunt vazute ca monede mai stabile decat leul. In plus, perceptia indusa ca leul se va aprecia continuu determina populatia sa caute o moneda constanta, nu una care sa duca la o crestere in timp a valorii ratei. In afara cerintei de finantare in valuta a populatiei, dar si a companiilor, in Romania conditiile macroeconomice se imbunatatesc, investitiile cresc, capitalurile straine cauta investitiile in tara noastra, iar sansele ca riscul de tara sa se diminueze din ce in ce mai mult nu sunt de neglijat. In opinia vicepresedintelui Piraeus Bank, George Alberts, diminuarea riscului de tara va determina bancile comerciale sa accepte marje mai mici de castig pe un credit, mizand pe o crestere clara a volumului tranzactiilor. “Nu vad de ce trebuie sa ne acoperim foarte mult fata de un risc in scadere”, precizeaza Alberts.
Asadar, si in acest an, competitia dintre banci este cea care va face regulile in piata si mai putin banca centrala. Chiar daca exista riscuri legate de cursul de schimb valutar, populatia prefera moneda unica europeana, spre care tinde si Romania, cu atat mai mult cu cat se pare ca in 2006 vom asista la un trend invers al dobanzilor la aceste credite. Este foarte probabil ca dobanzile la credite, atat in lei, cat si in valuta, sa inceapa sa scada, bancile preferand mai degraba o micsorare a castigului pe fiecare client, decat o stopare a creditarii.
continuare
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




